Nădejde dincolo de deznădejde

Sala tribunalului era ticsită de oameni. O tensiune apăsătoare se simțea în aer. În partea din față, stătea așezat izolat inculpatul, așteptând verdictul. Juriul deliberase ore întregi, iar acum se apropia pronunțarea sentinței finale. În cele din urmă, judecătorul a făcut apel la președintele juriului:

-Aveți verdictul? Cum ați găsit acuzatul?

-Da, avem verdictul. Am găsit acuzatul vinovat de crimă de gradul întâi. Recomandăm pedeapsa capitală.

Liniștea cuprinse sala de judecată. S-a stabilit data execuției. Avocații au încercat să schimbe sentința, s-au făcut apeluri către judecător. Prietenii și membrii familiei implorau mila. Cu toate acestea, părea că nu mai există speranță. Mai rămăsese o singură posibilitate – o cerere finală de clemență din partea guvernatorului statului. Dar replica acestuia a fost simplă: ”Nu se acordă clemență!” Nu mai exista speranță.

Cu foarte mult timp în urmă, omul pășea alături de Dumnezeu prin Grădina Edenului. Nu exista niciun păcat care să deterioreze părtășia lui perfectă cu Dumnezeu. Dar în acea grădină și-a făcut apariția și Satan. Primii noștri părinți, Adam și Eva, au fost ispitiți să nu-L asculte pe Dumnezeu și au cedat. Avertismentul lui Dumnezeu cu privire la moarte s-a adeverit. Trupurile lor fizice au început să îmbătrânească și în cele din urmă au murit. Dar, cel mai rău dintre toate, îi aștepta moartea veșnică. ”Sufletul care păcătuiește, acela va muri!” (Ezechiel 18:20). Imaginați-vă tristețtea pe care acest fapt i-a provocat-o Creatorului, lui Dumnezeu, să-și vadă propria creație, perfectă, decăzută din cauza blestemului păcatului. Să-l vadă pe om, cel care era capodopera creației Sale, cum se îndreaptă spre un sfârșit lipsit de speranță în iad. El știa că omul păcătos era incapabil să schimbe sentința chinurilor iadului, așa cum ni se spune în Efeseni 2:12 – ”Fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”. Am fost găsiți vinovați înaintea unui Dumnezeu sfânt (Romani 3:23). Pedeapsa capitală a fost dată în conformitate cu Romani 6:23 – ”Căci plata păcatului este moartea.” Nicio persoană de pe pământ nu poate schimba pedeapsa datorată pentru păcat. Suntem fără speranță.

Cum a adus Dumnezeu mântuirea? Ne vin în minte frumoasele cuvinte ale îngerului, din Matei 1:21 – ”Ea va naște un Fiu , și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Putem doar să ne imaginăm splendoarea și perfecțiunea pe care a lăsat-o Isus în urmă atunci când a venit pe acest pământ așa de stricat de către rasa umană. Acolo, după respingere, după batjocură, după tortură și după agonia răstignirii, Isus a strigat: ”S-a isprăvit!” Acolo s-a născut posibilitatea iertării pentru întreaga lume.

Situația ta este întocmai ca a celui om acuzat, lipsit de ajutor din sala de judecată. Toți oamenii ar trebui să fie adânc recunoscători pentru nemărginita dragoste a lui Hristos, prin care li se oferă iertarea. S-a spus că iertarea nu este iertare dacă nu este acceptată. În aceasta constă cea mai tristă parte a lucrurilor. Cât Îl doare pe Isus să vadă mulțimi de oameni care dau la o parte nepăsători darul mântuirii Sale și se aruncă orbește în ghearele morții veșnice.

Gândește-te la prețul propriului tău suflet.. Isus a murit ca să-l mântuiască.

 

sursa: Sămânța adevărului.

Sfârșitul vieții mele

Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt. PSALMUL 39:4

Gândește-te la sfârșitul vieții tale. Gândește-te serios cui vor rămâne toate lucrurile, care din ele îți vor fi de folos și care vor rămâne în urmă? Gândește-te încotro vei merge, ce vei duce cu tine; lucrurile pe care le-ai trimis mai înainte le vei găsi acolo? Adevărul e că nu vei duce acolo și nu vei găsi acolo decât faptele tale, bune sau rele.

Gândește-te la lucrurile acestea, cugetă zi și noapte la ele, când ești în odăița ta și când ești în public; despre aceasta să fi discuțiile tale: ce facem? Ce mai așteptăm? Ultima zi a vieții noastre este aproape. Cum ne petrecem viața? Cum ne îndreptăm viața cu Dumnezeu ca să nu mai trăim în păcat?

Întrucât știm că ziua plecării noastre se apropie, să ne pregătim în așa fel încât, fără teamă, să mergem la judecată, fiindcă acolo vom primi răsplata pentru tot ce am făcut când trăiam în trup, fie bine, fie rău.

 

sursa: Sămânța adevărului.

A dărui

Adevărații creștini vor da de bună voie; de fapt, a dărui este o dovadă că-L urmăm pe Isus. Când apostolul Pavel a încurajat Biserica bogată din Corint să dăruiască, el a făcut referire la exemplul Domnului Isus: ”Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” (2 Corinteni 8:9). Observați ce spune Pavel. Isus Însuși a fost bogat și totuși a renunțat la drepturile Sale, S-a făcut sărac și i-a ajutat pe ceilalți.

Fiecare persoană în care locuiește Hristos va dărui. Efectul este evident atunci când ești condus de Cel mai mare Dăruitor. Este un răspuns natural al omului care înțelege că tot ce a primit nu este datorită lui, ci este un dar nemeritat. Dacă un creștin nu are o dorință arzătoare în inima lui de a-i binecuvânta pe ceilalți, el a pierdut sau nu a avut niciodată viziunea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el.

Nu orice dătător este un creștin, dar orice creștin este un dătător.

 

sursa: Sămânța adevărului.

Zilele vieții noastre

Furtunoasă lună martie, în sfârșit tu ai venit. Și vânt și nori pe cerul plumburiu ne-ai dăruit. Parcă aud cum totul se grăbește să iasă la viață, Din văile înzăpezite, se-aude apa clipocind de dimineață. Puțini sunt cei ce trec și te grăiesc, Lună sălbatică, furtunoasă, ce mulți nu o iubesc. Totuși, chiar dacă e aspru și potrivnic vântul tău, Martie, ești binevenită totdeauna de sufletul meu.

Martie este un fel de mediator între iarnă și vară. Aduce moartea iernii și învierea primăverii. Se luptă deopotrivă cu iarna și cu vara. Ea poate avea o zi răcoroasă ca iarna și următoarea zi poate fi călduroasă ca vara. În martie, zorii zilei vin mai devreme și ziua zăbovește mai îndelung către seară. Nu este un loc în care să zăbovești prea mult, ci doar o treaptă spre viață și rodnicie. Ea nu este o destinație, ci o perioadă efemeră de timp, în care viața noastră se scurge.

Anotimpurile se aseamănă într-o oarecare măsură cu viața noastră. Pe când eram morți în greșelile noastre, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Hristos, prin har suntem mântuiți (Efeseni 2:4-5). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus. În iarna vieții noastre, eram morți în păcate și nu Îl cunoșteam pe Dumnezeu. Nu aveam nici o putere să biruim păcatul. Nopțile vieții noastre erau lungi și întunericul păcatelor apăsa greu asupra noastră. Nu știam ce privilegii minunate puteam avea în Hristos Isus.

Într-o zi, vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere asupra noastră, arătându-ne starea de păcat în care ne aflam, biruind răceala inimii noastre. Pe măsură ce Dumnezeu a suflat peste viața noastră, căldura primăverii a început să ne încălzească inima. Lumina a devenit tot mai strălucitoare când Dumnezeu ne-a înviat din moarte la viață.

Țărâna primăverii era fertilă când Dumnezeu a sădit sămânța în inima noastră. El ne-a înviat din starea de pierzare a păcatului și ne-a adus la o viață de neprihănire. Acum, viața noastră este fertilă și rodește pentru Dumnezeu, nu pentru firea noastră.

Noi proclamăm cu îndrăzneală că suntem mântuiți prin har! Odată eram morți, dar acum trăim ca să aducem roade pentru Cel pe care Îl iubim.

Fie ca luna martie a vieții dumneavoastră să vă conducă în anotimpul rodirii veșnice, pentru Domnul secerișului!

 

sursa: Sămânța adevărului.

Conducătorul

Isus le-a zis: ”De ce vă este frică?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare.  MATEI 8:26

Un bărbat se afla pe un vapor care a fost surprins de un uragan în largul Oceanului Atlantic. Pasagerii așteptau plini de frică să treacă furtuna. Bărbatul a intrat în vorbă cu căpitanul vaporului, care i-a spus plin de încredere: ”Dacă oceanul este liniștit, poate deveni înfuriat, iar dacă oceanul este înfuriat din cauza unui vânt puternic, va veni un timp când se va liniști. Cu un vapor rezistent vei reuși să treci cu bine fiecare situație!”

Tragedia Titanicului și a multor altor întâmplări nefericite contrazice spusele căpitanului. Dar ce vom spune când ne aflăm într-o ambarcațiune fragilă în mijlocul unei furtuni? Cine ne poate salva de la o catastrofă? Într-o astfel de situație s-au aflat și ucenicii Domnului Isus. De multe ori, și noi trecem prin astfel de împrejurări. În astfel de situații nu ne putem baza pe ceea ce suntem noi, pe înțelepciunea sau îndemânarea noastră.

În situații asemănătoare avem neapărată nevoie, ca la cârma vieții noastre să fie un Conducător iscusit, care să ne conducă cu înțelepciune, dar mai mult decât atât, să poată porunci vântului și mării. Cine poate fi alt Conducător mai bun decât Mântuitorul? Să-l lăsăm pe acest Conducător divin la cârma vieții noastre începând chiar de astăzi. Numai El poate să ne conducă la limanurile vieții veșnice.

 

sursa: Sămânța bună

Întoarcerea

Întoarceți-vă la Mine, zice Domnul oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. ZAHARIA 1:3

Un bețiv cunoscut de toți s-a întors la Dumnezeu de pe căile rătăcite ale păcatului. Nu mult timp după cele întâmplate s-a dus la biserică și a pus acolo ultimul bănuț la colectă. Rezultatul a fost că a trebuit să vină acasă pe jos de la biserică nemaiavând bani pentru biletul de autobuz. Auzind cele întâmplate, cârciumarul și-a bătut joc de fostul client și zise:

-Am auzit că te-ai prostit de tot. Ți-ai dat ultimii bani la biserică și ai venit pe jos acasă.

-Nu m-am prostit nici măcar pe jumătate cum mă prosteam când dădeam ultimul bănuț cârciumii dumitale. Atunci îți dădeam ultimul bănuț și nici măcar nu mai puteam să merg pe jos acasă, mă duceau alții.

Cât de nestatornică este lumea! Într-o zi te tratează ca pe un prieten și în ziua următoare ca pe un vrăjmaș. Ea te va osândi dacă trăiești ca un bețiv, dar va face tot ce-i stă în putere să te descurajeze, să te oprească, dacă vei căuta să părăsești calea păcatului. Cine însă recunoaște că viața lui nu are sens fără Dumnezeu, ajunge să afle calea vieții. Un astfel de om a venit cu păcatele sale, cu viața sa eșuată la Mântuitorul care i-a dăruit iertarea. Un astfel de om a primit adevărata lumină în viață.

 

sursa: Sămânța bună

Iertare desăvârșită

Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. ISAIA 43:25

Un băiat îl necăjea adesea pe tatăl său. Ca să-l cumințească, tatăl a făcut cu băiatul următorul angajament: de câte ori va greși, va bate un cui în ușă și de câte ori îi va părea rău, va scoate câte un cui. Cu vremea, băiatul a observat că ușa era toată plină numai cu cuie și zise: ”Vai de mine, sunt un mare păcătos!” Și a început a se corecta până când toate cuiele au fost scoase. Dar spre mirarea tuturor, băiatul era tot necăjit. Urmele cuielor au rămas în ușă și acesta era necazul băiatului. Bunicul care asistase la toate cele întâmplate, a mai chituit găurile și a vopsit ușa din nou. Acum nu se mai cunoșteau urmele cuielor.

Tocmai pentru că noi eram pierduți în mizeria păcatului, Mântuitorul a venit să ne aducă iertarea Sa și să ne schimbe radical. Sângele Său vărsat pe cruce este singurul mijloc de curățire a păcatelor noastre. Și când cineva vine cu starea sa păcătoasă la Mântuitorul și se încrede în El, va auzi cuvintele Sale: ”voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.”

Iertarea Mântuitorului este desăvârșită. Nimic din trecutul iertat al păcătosului nu-i va mai deranja pacea dăruită de Domnul Isus Hristos.

sursa: Sămânța bună