Vino după Mine (3)

“A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: <<Vino după Mine.>>” – Ioan 21:19

Această chemare ne așază în cel mai înalt scop: gloria lui Dumnezeu. Petru a căzut, dar nu s-a prăbușit; Dumnezeu l-a restaurat și l-a transformat în ”piatra” care trebuia, (Ioan 1:42). Petru spusese că va merge cu El până la moarte, era convingerea lui; uneori între ceea ce ni se pare că suntem și ceea ce suntem într-adevăr este o mare diferență. Ne plasăm mai sus, avem păreri mai înalte despre noi înșine. Poate crezi că ești printre cei din față și de fapt poate ești printre cei lepădați.

Nu doar Petru avea nevoie de restabilirea părtășiei dintre frați, de repunerea în funcția de apostol, ci toți aveau nevoie. Domnul i-a vorbit lui Petru ca să înțeleagă toți, fiecare în dreptul lui. Petru e readus în părtășia deplină, dar apostolul Petru e adus în poziția de conducător. De această dată, Domnul îi dă lui Petru o înălțare și mai mare.

Dacă Îl iubești pe Domnul, atunci ești vrednic să Îi slujești. De aceea îl întreabă Domnul pe Petru, deoarece el avea o misiune mai mare și era nevoie de o dragoste mai mare. Dragostea pentru El ne califică să-I slujim. Petru a fost ucenic, apostol și acum e păstor. Ca să fi păstor, trebuie să-L iubești mai mult decât oricine, cu o dragoste supremă. Noi trebuie să fim păstori la noi acasă; în familie se testează dragostea noastră pentru Dumnezeu. Tatăl trebuie să fie păstorul sufletelor pe care Dumnezeu i le-a dat în grijă.

Numai în dragoste e sinceritate, (2 Corinteni 2:17). Numai în această dragoste e curăție și nu există alterare, interese și stricare.

Ucenicii se gândeau la o împărăție pământească, la profit pământesc. A fost foarte greu pentru ei să accepte drumul crucii. Domnul Isus îi confruntă mereu cu aceste lucruri ca să fie în inima lor dragostea supremă pentru Dumnezeu. Domnul i-a făcut mari oameni, i-a învrednicit și i-a folosit. L-a format pe Simon, fiul lui Iona până a devenit o ”piatră”. A ajuns o ”piatră” atunci când L-a iubit cu adevărat pe Domnul Isus și când nu au mai fost în inima lui alte interese.

Domnul trece la următorul pas și îl ridică pe Petru până la martiraj, îi vorbește despre moartea lui. Cine Îl iubește pe Domnul trebuie să se confrunte cu moartea, (Galateni 2:20). Sunt mort față de ambițiile mele, față de voia mea și Îl urmez în totul doar pe El. Mort față de mine, viu față de El. Nu ești o victimă, ești un erou. Moartea lui Petru era una prin care Dumnezeu era proslăvit. Domnul Isus îl cheamă pe Petru pe drumul de onoare pe care a mers și El; a fost drumul cel mai înalt. Domnul trezește în Petru spiritul de eroism, de vitejie, (2 Timotei 4:8). Petru era plin de curaj, dar totuși în fața crucii a fost înfrânt. Domnul îi dă putere să se ridice, să privească crucea și să fie capabil, în dragoste pentru Domnul, să se jertfească pentru El.

Nu fi în zona ”Iuda”, ci fi un erou pentru Dumnezeu! Nu pierde viziunea, ține-te de El, pregătește-te și iubește-L, ca să poți mărturisi în orice formă credința ta în El. Când e vorba de El, nu te limita, ci extinde-te; urmează-L fără nici o limitare. Să dăm cât a dat și El pentru noi: totul, (Romani 12); să slujim echitabil, drept.

Primesc cruce și binecuvântări: crucea o am pe pământ, iar binecuvântările sunt spirituale. Gloria te așteaptă dincolo dacă vei fi un erou, un viteaz pentru El. Nu urmări interese pământești, fi sincer și iubește-L suprem. Nu îți mai dori nimic, decât pe El.

Advertisements

Vino după Mine (2)

“<<Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.>>”  – Matei 10:21

Toți cei care au venit la Domnul Isus au fost ajutați. Singurul care nu a fost binecuvântat a fost tânărul bogat; cea mai grea boală e iubirea de bani. Există niște puteri în iubirea de bani atât de mari încât îți pierd sufletul. Domnul l-a iubit pentru râvna lui pe acest tânăr educat, moral, îngrijit, care avea mare potențial.

Dumnezeu ne cere să credem în Domnul Isus și să nu ne încredem în învățăturile care spun că acumularea de fapte bune ne duce în cer, (Ioan 6:29). Trebuie să credem în ceea ce a făcut El pentru noi, nu în ceea ce facem noi. Tânărul nu înțelege calea mântuirii; atunci când iubești banii, nu mai înțelegi calea către cer, ochii îți sunt acoperiți și nu mai ai discernământ spiritual.

Tânărul cunoștea poruncile, iar scopul poruncilor e ca omul să se vadă pe sine, prin porunci vine cunoștința deplină a păcatului, (Romani 3:20). El a venit să i se confirme că e pe calea bună, dar Domnul Isus îi infirmă. Când stai în fața Cuvântului, îți privești chipul în oglindă, (Iacov 1:23). Domnul Isus îi pune oglinda Cuvântului în față să se poată vedea singur. Domnul e foarte gingaș și l-a lăsat pe el să spună și să vadă problema: a venit la Domnul ca un sănătos, nu ca un bolnav. Cei bolnavi au nevoie de doctor.

Inima omului nu detectează și nu admite ușor lăcomia. Iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor, (1 Timotei 6:10). Cel care iubește banii va ajunge să facă lucruri care par imposibile pentru că are o mare putere de distrugere. De iubirea de bani se leagă multe alte rele și există o mare putere satanică în ea. Iuda, care trebuia să fie apostol și-a vândut poziția pentru bani. Iubirea de bani e drumul trădării Bisericii, al Domnului Isus și al propriului suflet.

Cu banii pe care îi ai trebuie să Îi slujești Domnului, nu ție. Dumnezeul care mi-a dat banii îmi dă satisfacția, nu banii în sine. Să nu se reducă plăcerea ta la materie, căci îți pierzi statutul uman; plăcerea ta să fie El și în mântuirea Lui. Mântuirea e nelimitată, aceasta să fie plăcerea ta; nu-ți lua bucuria din lucruri trecătoare. Viața e un eșec dacă energia nu îți vine din Dumnezeu. David spune că singura lui fericire e Dumnezeu, (Psalm 16:2). Deși avea de mii de ori mai multe lucruri decât noi, fericirea lui nu stă în ele, ci într-o persoană: Domnul Isus. Nu-ți folosi potențialul și capacitățile ca să fi bogat pe pământ; Dumnezeu ne-a creat ca să fim bogați în Cer, să strâgem comori Acolo.

Bogăția nu confirmă credința, (Marcu 10:31). Dumnezeu privește omul prin principiile sfinte. Înaintea lumii nu suntem primii, dar din punct de vedere al lui Dumnezeu, suntem. Oamenii care iubesc banii sunt ultimii în fața Lui. Domnul Isus ne răscumpără din viața aceasta și dacă mergi după El, ești demn pentru că ți se restaurează demnitatea. Nu privi lucrurile, ci Dătătorul. Iubirea de bani distruge spiritul de jertfă și doar ți se pare că slujești, însă nu Îl mai iubești. Ți se închide drumul virtuților creștine și ajungi un trădător, nu un erou. Deține bani și lucruri, dar nu te închina lor. Omul a fost făcut să stăpânească peste lucruri, nu invers!

Când Îl urmezi pe Domnul Isus, această putere îl va învinge pe Mamona și îți va elibera sufletul. ”Vino după Mine!”

Vino după Mine (1)

”A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: <<Vino după Mine!>>” – Ioan 1:43

Această chemare era făcută în Vechiul Testament, poporului ca să se întoarcă de la idoli. Prețul pe care îl plătești pentru idoli e sufletul tău. Dumnezeu îi cheamă la El, iar chemarea e însoțită de promisiunea vieții: ”Veți trăi”. Pe acest fond a venit Domnul Isus: ”Veniți la Mine”. De data aceasta, însă, formularea e mai personală: ”Vino după Mine.” Chemarea are acest sens de a ne întoarce din gândurile noastre spre ale Lui, de pe drumurile cele mai de jos la căile Lui cele mai înalte. El ne schimbă calea și destinația.

Prima chemare este una pentru omul singur, care se află într-o religie a lui, (Ioan 1:43). Domnul îl caută pe Filip, omul static, la marginea mulțimii. Filip e greoi, lent, rămas în urmă; riscă mult ca aceste evenimente să treacă și el să nu benecifieze de ele; nu știe să se așeze în marile lucruri ale lui Dumnezeu. Domnul Isus îl caută în lumea lui ascunsă, pasivă. Filip simbolizează masele de oameni care se găsesc la marile intersecții ale vieții și nu știu să primească ceea ce Dumnezeu are pentru ei. În această chemare e înțelepciunea divină infinită. Domnul Isus îl cheamă pe Filip pe drumul înalt al împăcării și călăuzirii divine spre Cer. Este o mare gingășie și blândețe în această chemare. Dumnezeu ia din singurătate și atât de mult ridică, până la El.

Domnul Isus cere ascultare spontană necondiționată, (Luca 3:59). Oamenii vor să-L urmeze când nu mai au obligații familiale. A-L urma înseamnă a te desprinde din viața pasivă față de suflet, a ieși din starea în care ești legat. Nici o dragoste nu trebuie să se interpună între noi și Dunezeu. Scopul vieții nu trebuie să fie omul, eu, părinții, ci scopul trebuie să fie în afara noastră, în Dumnezeu Însuși. Oricât de justificat ar fi un scop, îți omoară sufletul; pe când scopul divin e viață. Domnul Isus ne eliberează din sclavia iubirilor care sunt moarte. Chemarea Lui ne ridică din iubirile care ne înmormântează sufletul. Înainte de a iubi pe cineva, iubește-L pe Dumnezeu și prin aceasta, iubește pe alții.

Domnul Isus te cheamă de pe calea idealurilor pervertite, a gândurilor compromise, a lucrurilor trecătoare. A fi apostol înseamnă a fi mai mare decât stăpânitorii lumii. Idealul tău întotdeauna va fi limitat pe pământ, însă Dumnezeu îl poate ridica și-l poate face nelimitat; îi dă potențialul maxim și dezvoltarea maximă. Putem fi oameni mari doar pe calea Lui înaltă, intrăm în contact cu însăși puterea lui Dumnezeu.

El te înalță și te pune lângă Maiestatea Sa. Vei fi complet, fericit și împlinit numai facă vi după El.

Domnul Isus, înlocuitorul nostru

”Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” – 2 Corinteni 5:21

Dumnezeu nu e conform cu ceea ce cred oamenii despre El, nici conform cu religia. Dumnezeu e mai glorios decât ni se transmite prin Scripturi pentru că slova nu poate reda realitatea despre El.

Dumnezeu e Suveran, nu are consilieri pentru că nu are nevoie de sfaturi și gânduri, (Romani 11:33). Planurile Lui față de ale noastre sunt la o distanță infinită, sunt prea mari ca să le înțelegem, (Isaia 55). El e Suveran în hotărâri, decizii și nimeni nu-I poate opri Mâna; face ce vrea în cer și pe pământ. E Suveran absolut. În Suveranitatea Sa a găsit un plan de salvare care să fie compatibil cu normele divine. Niciodată dragostea Sa și dreptatea Sa nu au fost mai încercate. Este infailibil și inflexibil în dreptatea Sa. Legile Lui sunt standard absolut pentru oricine.

Dumnezeu e drept, (Psalmul 36:6). Dreptatea lui Dumnezeu este ca munții lui Dumnezeu. Munții de pe pământ se erodează și se prăbușesc, însă ai Lui sunt statornici, neschimbați. Dreptatea Lui este de nezdruncinat. Oamenii cred într-un Dumnezeu care trece cu vederea, nu pedepsește, nu trimite în iad; acesta e un dumnezeu imaginar, fals și uman. Dumnezeul adevărat e drept: și răsplătește și pedepsește. Dumnezeu pedepsește fărădelegea, (Exod 34:7). Dreptatea Lui e severă, neînduplecată, nu cedează, (Mica 6:11).

Dumnezeu nu doar iubește, ci este dragoste. Nu dragostea Îl conține pe Dumnezeu, ci Dumnezeu conține dragostea. Dragostea are gânduri de pace, caută pacea, împăcarea, (2 Corinteni 5:19). El creează toate condițiile pentru a ne împăca cu El. Noi suntem păcătoșii, noi toți. Rezolvarea situației noastre s-a discutat în familia divină. Dumnezeu Fiul are aceeași natură cu Tatăl, în egalitate, eternitate absolută, în toate virtuțile. Partea Lui umană este ca a noastră, cu o singură excepție: păcatul. Unirea dintre partea umană și cea divină a fost posibilă pentru că El nu a cunoscut păcatul, pentru că Dumnezeu nu poate locui cu păcatul. Nu a gustat păcatul, nu l-a cunoscut, nu l-a făcut. A purtat vina păcatului, dar El nu a păcătuit. A strigat ”mi-e sete” în locul tău, a murit în locul tău. Un păcătos nu putea purta păcatele altui păcătos.

El s-a supus de bunăvoie, și-a dat viața liber, (Ioan 10:18). Se cerea ca cel care înlocuiește să fie capabil să poată purta toată pedeapsa, conștient, deplin; să nu moară înainte de a primi toată pedeapsa. El a primit pe cruce, în acele trei ore de întuneric, toată pedeapsa veșniciei noastre din iad. Ca noi să fim dreptatea Lui. Nu e dreptatea noastră, e a Lui. E dreptatea care ni se oferă, atribuie. Aici este potențialul mântuirii tuturor oamenilor. Legea cere plata și Domnul Isus o dă, astfel Legea e satisfăcută și Dumnezeu nu mai ține în socoteală păcatele, datoria, ci atribuie dreptate în contul Domnului Isus. Cine crede în Domnul Isus primește dreptate, justificare, iar baza dreptății este Suveranitatea, Dreptatea, Dragostea și Jertfa Fiului, toate implicate și înlănțuite.

Cine e îmbrăcat în haina dreptății va intra pe porțile cerești, va sta în cetatea lui Dumnezeu, în dreptatea lui Dumnezeu.

Înțelepciunea adevărată

”Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” – 1 Corinteni 1:30

Această scrisoare se adresează celor aleși de Dumnezeu, eclesiei lui Dumnezeu. Eclesia înseamnă ”adunare a celor scoși afară dintr-o mulțime”. Prin acest grup de oameni, Dumnezeu vrea să-și arate harul. Ce importanți sunt, dar ce important ești și tu! Ești ales de Dumnezeu prin har și faci parte dintr-un grup foarte valoros. Nu ești înțelept în felul lumii și valoros în felul ei, ci ai onoare înaintea Lui.

Corintul se evidenția prin școli, instituții, bogăție și decadența morală. Civilizația grecească era decăzută și filozofia nu a reușit să schimbe aceste lucruri. Ba încă, decăderea a început și în biserică, iar aceasta nu mai avea putere pentru că a preluat modelul lumesc. Poți ajunge să trăiești o altă viață, nu cea potrivită standardelor divine. Nu da norme și filozofii, nu da înțelepciunea ta, ci du înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu în lume. Ești în Cristos, nu în guvern sau în consiliul local. Ești în Cristos și ai cea mai mare valoare, fiindcă Dumnezeu te-a ales în har și te-a așezat în Cristos.

Afirmația centrală este ”Cristos a fost făcut pentru noi înțelepciune” (1 Corinteni 1:17,18). Acea înțelepciune care duce la dreptate și adevăr. După ce Dumnezeu îți atribuie dreptate, te face în stare să trăiești drept. Iar dreptate înseamnă trăiești în conformitate cu standardele divine, să fi potrivit, în armonie cu legile, poruncile și modelul divin. Înțelepciunea presupune un proces de creștere, în etape (Luca 2:46, 52). E bine să fi acolo unde crede El de cuviință, să umbli în dreptate potrivit cu chemarea pe care o ai.

Domnul Isus a fost făcut păcat pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El (Matei 3:14). El este Soarele dreptății care a adus lumina completă. Dreptatea lui Dumnezeu ne este atribuită când credem în Domnul Isus. A venit ca olar să ne ia din nou în mâini și să ne îndrepte. Vrea să șteargă chipul hidos al păcatului și să ne dea chipul Său. S-a făcut slab ca să-i câștige pe cei slabi, s-a făcut ca și noi ca să ne câștige; își dă viața ca să mântuiască și ne facă drepți. Există speranță, salvare și recuperare în dreptatea Lui.

Am fost justificați prin faptul că ni s-a atribuit dreptatea Sa. Trăim potrivit normelor divine și înțelepciunii Lui, dar trebuie să ne și sfințim. El a fost făcut sfințire (1 Corinteni 6:9). Înțelepciunea lumii grecești nu a făcut oameni sfinți și nu va face niciodată. Înțelepciunea lui Dumnezeu prin Domnul Isus, sfințește oamenii. Omul pocăit este înțelept și sfânt. Dacă îl ai pe Domnul Isus ești înțelept și sfânt pentru că înțelepciunea Lui sfințește. Ne separă de lume și ne predă Domnului Isus pentru voia și planurile Lui; ne curăță, ne spală, ne pune deoparte pentru El. Sfințirea adevărată presupune separare față de lume și predare în mâna Domnului. Ea îl va aduce în mine mai mult pe Domnul Isus, mai mult din viața Lui, mai multă asemănare cu El. Dreptatea trăită înseamnă sfințenie.

Înțelepciunea Lui face oameni liberi. Domnul Isus a fost făcut răscumpărare (1 Corinteni 6:19). Dacă înțelepciunea Lui e în mine, sunt pe o cale fără întoarcere, a cărei destinație este cerul. Dacă sunt în Cristos, sunt scos din lume pentru totdeauna, înțelepciunea Lui nu mă va duce niciodată înapoi în lume. Noi nu mai cunoaștem pe Cristos în felul lumii, adică fals și imaginar, ci pe Cristosul adevărat care e înțelepciunea lui Dumnezeu. Răscumpărarea e legată și urmată de bucurie; nu mai ești sclav, ai o nouă viață. Răscumpărarea este văzută ca stare de slavă, glorie și biruință totală. Nu mai aparții lumii, ești eliberat de tot ce e nociv pentru viața ta. Mă îndrept spre moarte, dar nu la fel, pentru că moartea va fi înghițită de biruință. Este eliberarea care vă va face să gust victoria.

Nu ai nevoie de un Isus lumesc, ci ai nevoie de Fiul lui Dumnezeu. Faci parte din eclesia lui Dumnezeu, ești un om liber. Dacă Îl ai, ai parte de aceste lucruri. Înțelepciunea lumii nu te va păzi de iad, de căderi, dar înțelepciunea Sa te va întări și te va ridica. Vei fi făcut capabil să fi drept, sfânt și să trăiești răscumpărarea pe deplin în El.

Nădejde dincolo de deznădejde

Sala tribunalului era ticsită de oameni. O tensiune apăsătoare se simțea în aer. În partea din față, stătea așezat izolat inculpatul, așteptând verdictul. Juriul deliberase ore întregi, iar acum se apropia pronunțarea sentinței finale. În cele din urmă, judecătorul a făcut apel la președintele juriului:

-Aveți verdictul? Cum ați găsit acuzatul?

-Da, avem verdictul. Am găsit acuzatul vinovat de crimă de gradul întâi. Recomandăm pedeapsa capitală.

Liniștea cuprinse sala de judecată. S-a stabilit data execuției. Avocații au încercat să schimbe sentința, s-au făcut apeluri către judecător. Prietenii și membrii familiei implorau mila. Cu toate acestea, părea că nu mai există speranță. Mai rămăsese o singură posibilitate – o cerere finală de clemență din partea guvernatorului statului. Dar replica acestuia a fost simplă: ”Nu se acordă clemență!” Nu mai exista speranță.

Cu foarte mult timp în urmă, omul pășea alături de Dumnezeu prin Grădina Edenului. Nu exista niciun păcat care să deterioreze părtășia lui perfectă cu Dumnezeu. Dar în acea grădină și-a făcut apariția și Satan. Primii noștri părinți, Adam și Eva, au fost ispitiți să nu-L asculte pe Dumnezeu și au cedat. Avertismentul lui Dumnezeu cu privire la moarte s-a adeverit. Trupurile lor fizice au început să îmbătrânească și în cele din urmă au murit. Dar, cel mai rău dintre toate, îi aștepta moartea veșnică. ”Sufletul care păcătuiește, acela va muri!” (Ezechiel 18:20). Imaginați-vă tristețtea pe care acest fapt i-a provocat-o Creatorului, lui Dumnezeu, să-și vadă propria creație, perfectă, decăzută din cauza blestemului păcatului. Să-l vadă pe om, cel care era capodopera creației Sale, cum se îndreaptă spre un sfârșit lipsit de speranță în iad. El știa că omul păcătos era incapabil să schimbe sentința chinurilor iadului, așa cum ni se spune în Efeseni 2:12 – ”Fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”. Am fost găsiți vinovați înaintea unui Dumnezeu sfânt (Romani 3:23). Pedeapsa capitală a fost dată în conformitate cu Romani 6:23 – ”Căci plata păcatului este moartea.” Nicio persoană de pe pământ nu poate schimba pedeapsa datorată pentru păcat. Suntem fără speranță.

Cum a adus Dumnezeu mântuirea? Ne vin în minte frumoasele cuvinte ale îngerului, din Matei 1:21 – ”Ea va naște un Fiu , și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Putem doar să ne imaginăm splendoarea și perfecțiunea pe care a lăsat-o Isus în urmă atunci când a venit pe acest pământ așa de stricat de către rasa umană. Acolo, după respingere, după batjocură, după tortură și după agonia răstignirii, Isus a strigat: ”S-a isprăvit!” Acolo s-a născut posibilitatea iertării pentru întreaga lume.

Situația ta este întocmai ca a celui om acuzat, lipsit de ajutor din sala de judecată. Toți oamenii ar trebui să fie adânc recunoscători pentru nemărginita dragoste a lui Hristos, prin care li se oferă iertarea. S-a spus că iertarea nu este iertare dacă nu este acceptată. În aceasta constă cea mai tristă parte a lucrurilor. Cât Îl doare pe Isus să vadă mulțimi de oameni care dau la o parte nepăsători darul mântuirii Sale și se aruncă orbește în ghearele morții veșnice.

Gândește-te la prețul propriului tău suflet.. Isus a murit ca să-l mântuiască.

 

sursa: Sămânța adevărului.

Sfârșitul vieții mele

Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt. PSALMUL 39:4

Gândește-te la sfârșitul vieții tale. Gândește-te serios cui vor rămâne toate lucrurile, care din ele îți vor fi de folos și care vor rămâne în urmă? Gândește-te încotro vei merge, ce vei duce cu tine; lucrurile pe care le-ai trimis mai înainte le vei găsi acolo? Adevărul e că nu vei duce acolo și nu vei găsi acolo decât faptele tale, bune sau rele.

Gândește-te la lucrurile acestea, cugetă zi și noapte la ele, când ești în odăița ta și când ești în public; despre aceasta să fi discuțiile tale: ce facem? Ce mai așteptăm? Ultima zi a vieții noastre este aproape. Cum ne petrecem viața? Cum ne îndreptăm viața cu Dumnezeu ca să nu mai trăim în păcat?

Întrucât știm că ziua plecării noastre se apropie, să ne pregătim în așa fel încât, fără teamă, să mergem la judecată, fiindcă acolo vom primi răsplata pentru tot ce am făcut când trăiam în trup, fie bine, fie rău.

 

sursa: Sămânța adevărului.

A dărui

Adevărații creștini vor da de bună voie; de fapt, a dărui este o dovadă că-L urmăm pe Isus. Când apostolul Pavel a încurajat Biserica bogată din Corint să dăruiască, el a făcut referire la exemplul Domnului Isus: ”Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” (2 Corinteni 8:9). Observați ce spune Pavel. Isus Însuși a fost bogat și totuși a renunțat la drepturile Sale, S-a făcut sărac și i-a ajutat pe ceilalți.

Fiecare persoană în care locuiește Hristos va dărui. Efectul este evident atunci când ești condus de Cel mai mare Dăruitor. Este un răspuns natural al omului care înțelege că tot ce a primit nu este datorită lui, ci este un dar nemeritat. Dacă un creștin nu are o dorință arzătoare în inima lui de a-i binecuvânta pe ceilalți, el a pierdut sau nu a avut niciodată viziunea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el.

Nu orice dătător este un creștin, dar orice creștin este un dătător.

 

sursa: Sămânța adevărului.

A peaceful heart

Peace I leave with you; My peace I give to you; not as the world gives do I give to you. Do not let your heart be troubled, nor let it be fearful.  JOHN 14:27 (NASB)

Lord Jesus, I have allowed fear to enter my heart. Instead of turning to You in my hour of need, I’ve recoiled in fear of my earthly circumstances. When I consider what You endured on the cross to cover my sin, my grim situation shrinks in comparison. What peace did You have when You demonstrated Your love by dying for me? Yet You have an abundance of peace to share with all of us.

Every day, You remind me of Your peace in many ways. A friend, or even a stranger, will share a smile or a kind word. While stuck in traffic, a bumper sticker on the car in front of me declares Your love to all who will come to You. A tender embrace from a loved one envelopes me with the warmth of Your care.

Then I turn back to You, Lord. And in Your Word I find: “The peace of God, which surpasses all comprehension, will guard your hearts and your minds in Christ Jesus” (Philippians 4:7 NASB).

Thank You, gracious Lord, for Your patience when I am troubled, for Your forgiveness when I look away from You, and for Your words of truth to rein me back in with a peaceful heart. I pray this in Your wonderful name.

Amen.

 

source: Prayers for an anxious heart.

Zilele vieții noastre

Furtunoasă lună martie, în sfârșit tu ai venit. Și vânt și nori pe cerul plumburiu ne-ai dăruit. Parcă aud cum totul se grăbește să iasă la viață, Din văile înzăpezite, se-aude apa clipocind de dimineață. Puțini sunt cei ce trec și te grăiesc, Lună sălbatică, furtunoasă, ce mulți nu o iubesc. Totuși, chiar dacă e aspru și potrivnic vântul tău, Martie, ești binevenită totdeauna de sufletul meu.

Martie este un fel de mediator între iarnă și vară. Aduce moartea iernii și învierea primăverii. Se luptă deopotrivă cu iarna și cu vara. Ea poate avea o zi răcoroasă ca iarna și următoarea zi poate fi călduroasă ca vara. În martie, zorii zilei vin mai devreme și ziua zăbovește mai îndelung către seară. Nu este un loc în care să zăbovești prea mult, ci doar o treaptă spre viață și rodnicie. Ea nu este o destinație, ci o perioadă efemeră de timp, în care viața noastră se scurge.

Anotimpurile se aseamănă într-o oarecare măsură cu viața noastră. Pe când eram morți în greșelile noastre, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Hristos, prin har suntem mântuiți (Efeseni 2:4-5). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus. În iarna vieții noastre, eram morți în păcate și nu Îl cunoșteam pe Dumnezeu. Nu aveam nici o putere să biruim păcatul. Nopțile vieții noastre erau lungi și întunericul păcatelor apăsa greu asupra noastră. Nu știam ce privilegii minunate puteam avea în Hristos Isus.

Într-o zi, vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere asupra noastră, arătându-ne starea de păcat în care ne aflam, biruind răceala inimii noastre. Pe măsură ce Dumnezeu a suflat peste viața noastră, căldura primăverii a început să ne încălzească inima. Lumina a devenit tot mai strălucitoare când Dumnezeu ne-a înviat din moarte la viață.

Țărâna primăverii era fertilă când Dumnezeu a sădit sămânța în inima noastră. El ne-a înviat din starea de pierzare a păcatului și ne-a adus la o viață de neprihănire. Acum, viața noastră este fertilă și rodește pentru Dumnezeu, nu pentru firea noastră.

Noi proclamăm cu îndrăzneală că suntem mântuiți prin har! Odată eram morți, dar acum trăim ca să aducem roade pentru Cel pe care Îl iubim.

Fie ca luna martie a vieții dumneavoastră să vă conducă în anotimpul rodirii veșnice, pentru Domnul secerișului!

 

sursa: Sămânța adevărului.