Drumul providenței

”Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca şi te vei sătura.” – Deuteronom 6:10-11

Domnul e prezent în fiecare clipă din viața ta pentru a-Și împlini planurile Sale cu privire la tine. Le vei cunoaște și tu, pas cu pas. Va fi un an interesant! Nu vei păși pe un drum nesigur, pentru că Dumnezeu nu face pregătiri în ultimul moment, la repezeală și nici nu face improvizații, ci El lucrează perfect.

Nu vei merge singur. Domnul nu bâjbâie, ci El știe totul din viața ta, ești în cea mai mare siguranță. Lui îi sunt cunoscute toate lucrurile, încă din veșnicie, (Faptele Apostolilor 15:18).

Când nu vei mai avea repere, Domnul va fi călăuza ta: noaptea, printr-un stâlp de foc, iar ziua printr-un nor, (Deuteronom 1:33). El merge înaintea ta pentru a-ți arăta unde să-ți așezi cortul, unde să locuiești, unde să te odihnești, unde să te lupți. Drumul nu va fi ușor, însă El a stabilit deja locurile în care vei primi resursele harului Său, binecuvântări; a pregătit mana și izvoarele vieții, bucurii și bunătăți.

În spatele acestui an va fi grija lui Dumnezeu. Nu te teme și nu te înspăimânta!

 

Advertisements

Calea supranaturală: iubirea

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” – Ioan 3:16

Dragostea cu care Dumnezeu iubește lumea întrece orice cunoștință. Nu e o dragoste naturală, pentru că omul nu mai are nimic bun, e în ruină totală. Atât de pângărit e omul, încât Domnul Isus a trebuit să îl nască din nou. A venit să ne aducă o natură nouă, dumnezeiască.

Nimeni nu poate iubi ca și Dumnezeu.

Dragostea Lui întrece orice pricepere; e o dragoste surprinzătoare, maiestuoasă, (Efeseni 3:19). Dumnezeu a ales să ne iubească într-un mod mântuitor, deși ceea ce suntem noi nu I se potrivește deloc, suntem total opuși față de El; noi suntem păcătoși, iar El este sfânt.

Plăcerea lui Dumnezeu este sfințenia, frumusețea, (Psalm 96:9), și totuși alege să iubească omul atât de mult, încât îi transferă din natura Sa, iar omul devine o făptură nouă.

În inima lui Dumnezeu este suferință pentru păcat, însă totodată și dragoste pentru păcătos.

Dragostea Lui este perfectă și completă. Nu se reține, ci se arată mai mare decât pentru orice altă creațiune a Sa, pentru om. Nu e natural că ne-a iubit, nu e obișnuit că ne iubește. A ales să fim născuți din El, din Dumnezeu. Și atât de mult a iubit că a dat.

Sărbătoarea harului

”Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.” – Luca 7:45-46

Ospățul la care a fost chemat Domnul Isus a fost rece și trist. Domnul stă la o masă cu bunătăți pământești, însă atmosfera era legalistă. Inima fariseilor era necurată, deși își spălaseră mâinile. În casa religiei fără bucurie și iertare, harul atrage o femeie ca să fie mărturie. Domnul vrea prin această mărturie să îi conducă la pocăință, pentru că îi iubește.

Iubirea trece peste relele celorlalți. Ea trăiește în spiritul sărbătorii.

Domnul Isus face așa încât, în casa fariseilor să predice o femeie, fără cuvinte, doar prin fapte. Predică harul în casa legii, câtă înțelepciune are Domnul! Predică mântuirea prin dragostea lui Dumnezeu. Dacă nu i-ar fi iubit, Domnul nu s-ar fi dus în acea casă. Domnul e blând și nu izgonește pe nimeni.

Sărbătoarea harului care are loc în casa fariseului este splendidă, (Tit 3:3-6). Ea te duce departe de ospățul iubirii de sine și te aduce la ospățul iubirii de Dumnezeu. Când îți vorbește Dumnezeu, te oprești din păcat și începi să predici, fără cuvinte, prin viața ta; începi să-L iubești, iar apoi să-L adori, împlinind astfel toată legea care are ca scop dragostea. Este bine să ai studii, dar trebuie să ai iubire, (Luca 7:30). În timp același moment în care fariseul Îl declară om, acea femeie Îl declară Dumnezeu. Domnul o apără, o laudă și îi asigură iertarea personală. Iubirea dăruiește ceea ce are mai prețios: vasul de alabastru, care este simbolul inimii. Acea femeie îi declară Domnului, prin acest cadou: ”Îți dau inima mea, știu că ești Dumnezeu!”. Dar iubirea se dăruiește cu totul, iar undelemnul fiind simbolul lui Mesia, ea declară: ”Îți dau viața mea, îți dau tot ce am, căci Tu ești Mântuitorul meu!”.

Dincolo de ceea ce fariseii vedeau și criticau, se desfășura sărbătoarea harului divin.

Mărturia noastră trebuie să fie acasă în primul rând, (Luca 8:17-18a). Când omul se întâlnește cu Domnul Isus e o pildă, o mărturie nu atât prin vorbe, cât prin trai, prin dragoste și blândețe.

Cu Iov, Dumnezeu s-a lăudat în cer și în iad. Cu tine unde se laudă?