Dreptatea lui Dumnezeu

”…dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” – Psalm 97:2

Stabilitatea scaunului de domnie al lui Dumnezeu e bazată pe dreptate. În toate legăturile și relațiile, Dumnezeu e drept. El mereu e drept și cu tine, (Psalm 93:2).

Dumnezeu nu e obligat să îi salveze pe păcătoși, nu e obligat să ajute, să mântuie; însă El e obligat să rămână drept, o obligație imperioasă față de păcat. El este blând, răbdător, însă este și drept, iar noi am pierdut din vedere acest aspect al dreptății Sale. Dumnezeu nu face excepții: plata păcatului este moarte spirituală. Guvernarea lui Dumnezeu trebuie să fie slăvită, să rămână în onoare, în slavă; să rămână distinsă, dreaptă.

El privește lucrurile ca întreg în dreptate, în sfințenie. Cu Dumnezeu nu poți trata păcatul în modul în care îl tratezi cu un om, căci El acționează pe baza unor principii sfinte, veșnice. Dumnezeu nu-Și calcă Cuvântul, nu se dispersează de Cuvântul Său; în tot ce face acționează în și cu dreptate. El iubește, dar iubește drept. Iartă, dar iartă drept. Dumnezeu este Magistratul suprem, care conduce totul, toate lumile pe care le-a creat (a îngerilor, a demonilor, etc.). El e conducătorul legilor morale din univers și tot El e judecătorul universului. Domnia Lui e bazată pe dreptate, așa conduce El. Nu-Și strică caracterul prin nedreptate.

E drept, dar e și Mântuitor, iar aici e frumusețea Lui, strălucirea Lui, (Isaia 45:24-25). Și-a câștigat titlul de Mântuitor rămânând drept. Nu putea mântui dacă nu rămânea drept, (Romani 3:26).  Mântuirea înseamnă înlocuirea păcătosului în fața justiției divine cu Domnul Isus Cristos. El s-a făcut om ca să salveze ființa umană și să fie Mântuitor. Jertfa este umană, dar legătura este divină. Vina păcătosului a fost luată de Domnul Isus, a fost plătită și a fost înlocuită cu dreptatea Lui.

Iar aici e cheia întregii Scripturi: Dumnezeul drept găsește un plan drept de mântuire pentru a face drept pe păcătos.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s