Vino după Mine (2)

“<<Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.>>”  – Matei 10:21

Toți cei care au venit la Domnul Isus au fost ajutați. Singurul care nu a fost binecuvântat a fost tânărul bogat; cea mai grea boală e iubirea de bani. Există niște puteri în iubirea de bani atât de mari încât îți pierd sufletul. Domnul l-a iubit pentru râvna lui pe acest tânăr educat, moral, îngrijit, care avea mare potențial.

Dumnezeu ne cere să credem în Domnul Isus și să nu ne încredem în învățăturile care spun că acumularea de fapte bune ne duce în cer, (Ioan 6:29). Trebuie să credem în ceea ce a făcut El pentru noi, nu în ceea ce facem noi. Tânărul nu înțelege calea mântuirii; atunci când iubești banii, nu mai înțelegi calea către cer, ochii îți sunt acoperiți și nu mai ai discernământ spiritual.

Tânărul cunoștea poruncile, iar scopul poruncilor e ca omul să se vadă pe sine, prin porunci vine cunoștința deplină a păcatului, (Romani 3:20). El a venit să i se confirme că e pe calea bună, dar Domnul Isus îi infirmă. Când stai în fața Cuvântului, îți privești chipul în oglindă, (Iacov 1:23). Domnul Isus îi pune oglinda Cuvântului în față să se poată vedea singur. Domnul e foarte gingaș și l-a lăsat pe el să spună și să vadă problema: a venit la Domnul ca un sănătos, nu ca un bolnav. Cei bolnavi au nevoie de doctor.

Inima omului nu detectează și nu admite ușor lăcomia. Iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor, (1 Timotei 6:10). Cel care iubește banii va ajunge să facă lucruri care par imposibile pentru că are o mare putere de distrugere. De iubirea de bani se leagă multe alte rele și există o mare putere satanică în ea. Iuda, care trebuia să fie apostol și-a vândut poziția pentru bani. Iubirea de bani e drumul trădării Bisericii, al Domnului Isus și al propriului suflet.

Cu banii pe care îi ai trebuie să Îi slujești Domnului, nu ție. Dumnezeul care mi-a dat banii îmi dă satisfacția, nu banii în sine. Să nu se reducă plăcerea ta la materie, căci îți pierzi statutul uman; plăcerea ta să fie El și în mântuirea Lui. Mântuirea e nelimitată, aceasta să fie plăcerea ta; nu-ți lua bucuria din lucruri trecătoare. Viața e un eșec dacă energia nu îți vine din Dumnezeu. David spune că singura lui fericire e Dumnezeu, (Psalm 16:2). Deși avea de mii de ori mai multe lucruri decât noi, fericirea lui nu stă în ele, ci într-o persoană: Domnul Isus. Nu-ți folosi potențialul și capacitățile ca să fi bogat pe pământ; Dumnezeu ne-a creat ca să fim bogați în Cer, să strâgem comori Acolo.

Bogăția nu confirmă credința, (Marcu 10:31). Dumnezeu privește omul prin principiile sfinte. Înaintea lumii nu suntem primii, dar din punct de vedere al lui Dumnezeu, suntem. Oamenii care iubesc banii sunt ultimii în fața Lui. Domnul Isus ne răscumpără din viața aceasta și dacă mergi după El, ești demn pentru că ți se restaurează demnitatea. Nu privi lucrurile, ci Dătătorul. Iubirea de bani distruge spiritul de jertfă și doar ți se pare că slujești, însă nu Îl mai iubești. Ți se închide drumul virtuților creștine și ajungi un trădător, nu un erou. Deține bani și lucruri, dar nu te închina lor. Omul a fost făcut să stăpânească peste lucruri, nu invers!

Când Îl urmezi pe Domnul Isus, această putere îl va învinge pe Mamona și îți va elibera sufletul. ”Vino după Mine!”

Advertisements

Vino după Mine (1)

”A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: <<Vino după Mine!>>” – Ioan 1:43

Această chemare era făcută în Vechiul Testament, poporului ca să se întoarcă de la idoli. Prețul pe care îl plătești pentru idoli e sufletul tău. Dumnezeu îi cheamă la El, iar chemarea e însoțită de promisiunea vieții: ”Veți trăi”. Pe acest fond a venit Domnul Isus: ”Veniți la Mine”. De data aceasta, însă, formularea e mai personală: ”Vino după Mine.” Chemarea are acest sens de a ne întoarce din gândurile noastre spre ale Lui, de pe drumurile cele mai de jos la căile Lui cele mai înalte. El ne schimbă calea și destinația.

Prima chemare este una pentru omul singur, care se află într-o religie a lui, (Ioan 1:43). Domnul îl caută pe Filip, omul static, la marginea mulțimii. Filip e greoi, lent, rămas în urmă; riscă mult ca aceste evenimente să treacă și el să nu benecifieze de ele; nu știe să se așeze în marile lucruri ale lui Dumnezeu. Domnul Isus îl caută în lumea lui ascunsă, pasivă. Filip simbolizează masele de oameni care se găsesc la marile intersecții ale vieții și nu știu să primească ceea ce Dumnezeu are pentru ei. În această chemare e înțelepciunea divină infinită. Domnul Isus îl cheamă pe Filip pe drumul înalt al împăcării și călăuzirii divine spre Cer. Este o mare gingășie și blândețe în această chemare. Dumnezeu ia din singurătate și atât de mult ridică, până la El.

Domnul Isus cere ascultare spontană necondiționată, (Luca 3:59). Oamenii vor să-L urmeze când nu mai au obligații familiale. A-L urma înseamnă a te desprinde din viața pasivă față de suflet, a ieși din starea în care ești legat. Nici o dragoste nu trebuie să se interpună între noi și Dunezeu. Scopul vieții nu trebuie să fie omul, eu, părinții, ci scopul trebuie să fie în afara noastră, în Dumnezeu Însuși. Oricât de justificat ar fi un scop, îți omoară sufletul; pe când scopul divin e viață. Domnul Isus ne eliberează din sclavia iubirilor care sunt moarte. Chemarea Lui ne ridică din iubirile care ne înmormântează sufletul. Înainte de a iubi pe cineva, iubește-L pe Dumnezeu și prin aceasta, iubește pe alții.

Domnul Isus te cheamă de pe calea idealurilor pervertite, a gândurilor compromise, a lucrurilor trecătoare. A fi apostol înseamnă a fi mai mare decât stăpânitorii lumii. Idealul tău întotdeauna va fi limitat pe pământ, însă Dumnezeu îl poate ridica și-l poate face nelimitat; îi dă potențialul maxim și dezvoltarea maximă. Putem fi oameni mari doar pe calea Lui înaltă, intrăm în contact cu însăși puterea lui Dumnezeu.

El te înalță și te pune lângă Maiestatea Sa. Vei fi complet, fericit și împlinit numai facă vi după El.

Domnul Isus, înlocuitorul nostru

”Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” – 2 Corinteni 5:21

Dumnezeu nu e conform cu ceea ce cred oamenii despre El, nici conform cu religia. Dumnezeu e mai glorios decât ni se transmite prin Scripturi pentru că slova nu poate reda realitatea despre El.

Dumnezeu e Suveran, nu are consilieri pentru că nu are nevoie de sfaturi și gânduri, (Romani 11:33). Planurile Lui față de ale noastre sunt la o distanță infinită, sunt prea mari ca să le înțelegem, (Isaia 55). El e Suveran în hotărâri, decizii și nimeni nu-I poate opri Mâna; face ce vrea în cer și pe pământ. E Suveran absolut. În Suveranitatea Sa a găsit un plan de salvare care să fie compatibil cu normele divine. Niciodată dragostea Sa și dreptatea Sa nu au fost mai încercate. Este infailibil și inflexibil în dreptatea Sa. Legile Lui sunt standard absolut pentru oricine.

Dumnezeu e drept, (Psalmul 36:6). Dreptatea lui Dumnezeu este ca munții lui Dumnezeu. Munții de pe pământ se erodează și se prăbușesc, însă ai Lui sunt statornici, neschimbați. Dreptatea Lui este de nezdruncinat. Oamenii cred într-un Dumnezeu care trece cu vederea, nu pedepsește, nu trimite în iad; acesta e un dumnezeu imaginar, fals și uman. Dumnezeul adevărat e drept: și răsplătește și pedepsește. Dumnezeu pedepsește fărădelegea, (Exod 34:7). Dreptatea Lui e severă, neînduplecată, nu cedează, (Mica 6:11).

Dumnezeu nu doar iubește, ci este dragoste. Nu dragostea Îl conține pe Dumnezeu, ci Dumnezeu conține dragostea. Dragostea are gânduri de pace, caută pacea, împăcarea, (2 Corinteni 5:19). El creează toate condițiile pentru a ne împăca cu El. Noi suntem păcătoșii, noi toți. Rezolvarea situației noastre s-a discutat în familia divină. Dumnezeu Fiul are aceeași natură cu Tatăl, în egalitate, eternitate absolută, în toate virtuțile. Partea Lui umană este ca a noastră, cu o singură excepție: păcatul. Unirea dintre partea umană și cea divină a fost posibilă pentru că El nu a cunoscut păcatul, pentru că Dumnezeu nu poate locui cu păcatul. Nu a gustat păcatul, nu l-a cunoscut, nu l-a făcut. A purtat vina păcatului, dar El nu a păcătuit. A strigat ”mi-e sete” în locul tău, a murit în locul tău. Un păcătos nu putea purta păcatele altui păcătos.

El s-a supus de bunăvoie, și-a dat viața liber, (Ioan 10:18). Se cerea ca cel care înlocuiește să fie capabil să poată purta toată pedeapsa, conștient, deplin; să nu moară înainte de a primi toată pedeapsa. El a primit pe cruce, în acele trei ore de întuneric, toată pedeapsa veșniciei noastre din iad. Ca noi să fim dreptatea Lui. Nu e dreptatea noastră, e a Lui. E dreptatea care ni se oferă, atribuie. Aici este potențialul mântuirii tuturor oamenilor. Legea cere plata și Domnul Isus o dă, astfel Legea e satisfăcută și Dumnezeu nu mai ține în socoteală păcatele, datoria, ci atribuie dreptate în contul Domnului Isus. Cine crede în Domnul Isus primește dreptate, justificare, iar baza dreptății este Suveranitatea, Dreptatea, Dragostea și Jertfa Fiului, toate implicate și înlănțuite.

Cine e îmbrăcat în haina dreptății va intra pe porțile cerești, va sta în cetatea lui Dumnezeu, în dreptatea lui Dumnezeu.

Înțelepciunea adevărată

”Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” – 1 Corinteni 1:30

Această scrisoare se adresează celor aleși de Dumnezeu, eclesiei lui Dumnezeu. Eclesia înseamnă ”adunare a celor scoși afară dintr-o mulțime”. Prin acest grup de oameni, Dumnezeu vrea să-și arate harul. Ce importanți sunt, dar ce important ești și tu! Ești ales de Dumnezeu prin har și faci parte dintr-un grup foarte valoros. Nu ești înțelept în felul lumii și valoros în felul ei, ci ai onoare înaintea Lui.

Corintul se evidenția prin școli, instituții, bogăție și decadența morală. Civilizația grecească era decăzută și filozofia nu a reușit să schimbe aceste lucruri. Ba încă, decăderea a început și în biserică, iar aceasta nu mai avea putere pentru că a preluat modelul lumesc. Poți ajunge să trăiești o altă viață, nu cea potrivită standardelor divine. Nu da norme și filozofii, nu da înțelepciunea ta, ci du înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu în lume. Ești în Cristos, nu în guvern sau în consiliul local. Ești în Cristos și ai cea mai mare valoare, fiindcă Dumnezeu te-a ales în har și te-a așezat în Cristos.

Afirmația centrală este ”Cristos a fost făcut pentru noi înțelepciune” (1 Corinteni 1:17,18). Acea înțelepciune care duce la dreptate și adevăr. După ce Dumnezeu îți atribuie dreptate, te face în stare să trăiești drept. Iar dreptate înseamnă trăiești în conformitate cu standardele divine, să fi potrivit, în armonie cu legile, poruncile și modelul divin. Înțelepciunea presupune un proces de creștere, în etape (Luca 2:46, 52). E bine să fi acolo unde crede El de cuviință, să umbli în dreptate potrivit cu chemarea pe care o ai.

Domnul Isus a fost făcut păcat pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El (Matei 3:14). El este Soarele dreptății care a adus lumina completă. Dreptatea lui Dumnezeu ne este atribuită când credem în Domnul Isus. A venit ca olar să ne ia din nou în mâini și să ne îndrepte. Vrea să șteargă chipul hidos al păcatului și să ne dea chipul Său. S-a făcut slab ca să-i câștige pe cei slabi, s-a făcut ca și noi ca să ne câștige; își dă viața ca să mântuiască și ne facă drepți. Există speranță, salvare și recuperare în dreptatea Lui.

Am fost justificați prin faptul că ni s-a atribuit dreptatea Sa. Trăim potrivit normelor divine și înțelepciunii Lui, dar trebuie să ne și sfințim. El a fost făcut sfințire (1 Corinteni 6:9). Înțelepciunea lumii grecești nu a făcut oameni sfinți și nu va face niciodată. Înțelepciunea lui Dumnezeu prin Domnul Isus, sfințește oamenii. Omul pocăit este înțelept și sfânt. Dacă îl ai pe Domnul Isus ești înțelept și sfânt pentru că înțelepciunea Lui sfințește. Ne separă de lume și ne predă Domnului Isus pentru voia și planurile Lui; ne curăță, ne spală, ne pune deoparte pentru El. Sfințirea adevărată presupune separare față de lume și predare în mâna Domnului. Ea îl va aduce în mine mai mult pe Domnul Isus, mai mult din viața Lui, mai multă asemănare cu El. Dreptatea trăită înseamnă sfințenie.

Înțelepciunea Lui face oameni liberi. Domnul Isus a fost făcut răscumpărare (1 Corinteni 6:19). Dacă înțelepciunea Lui e în mine, sunt pe o cale fără întoarcere, a cărei destinație este cerul. Dacă sunt în Cristos, sunt scos din lume pentru totdeauna, înțelepciunea Lui nu mă va duce niciodată înapoi în lume. Noi nu mai cunoaștem pe Cristos în felul lumii, adică fals și imaginar, ci pe Cristosul adevărat care e înțelepciunea lui Dumnezeu. Răscumpărarea e legată și urmată de bucurie; nu mai ești sclav, ai o nouă viață. Răscumpărarea este văzută ca stare de slavă, glorie și biruință totală. Nu mai aparții lumii, ești eliberat de tot ce e nociv pentru viața ta. Mă îndrept spre moarte, dar nu la fel, pentru că moartea va fi înghițită de biruință. Este eliberarea care vă va face să gust victoria.

Nu ai nevoie de un Isus lumesc, ci ai nevoie de Fiul lui Dumnezeu. Faci parte din eclesia lui Dumnezeu, ești un om liber. Dacă Îl ai, ai parte de aceste lucruri. Înțelepciunea lumii nu te va păzi de iad, de căderi, dar înțelepciunea Sa te va întări și te va ridica. Vei fi făcut capabil să fi drept, sfânt și să trăiești răscumpărarea pe deplin în El.