Nădejde dincolo de deznădejde

Sala tribunalului era ticsită de oameni. O tensiune apăsătoare se simțea în aer. În partea din față, stătea așezat izolat inculpatul, așteptând verdictul. Juriul deliberase ore întregi, iar acum se apropia pronunțarea sentinței finale. În cele din urmă, judecătorul a făcut apel la președintele juriului:

-Aveți verdictul? Cum ați găsit acuzatul?

-Da, avem verdictul. Am găsit acuzatul vinovat de crimă de gradul întâi. Recomandăm pedeapsa capitală.

Liniștea cuprinse sala de judecată. S-a stabilit data execuției. Avocații au încercat să schimbe sentința, s-au făcut apeluri către judecător. Prietenii și membrii familiei implorau mila. Cu toate acestea, părea că nu mai există speranță. Mai rămăsese o singură posibilitate – o cerere finală de clemență din partea guvernatorului statului. Dar replica acestuia a fost simplă: ”Nu se acordă clemență!” Nu mai exista speranță.

Cu foarte mult timp în urmă, omul pășea alături de Dumnezeu prin Grădina Edenului. Nu exista niciun păcat care să deterioreze părtășia lui perfectă cu Dumnezeu. Dar în acea grădină și-a făcut apariția și Satan. Primii noștri părinți, Adam și Eva, au fost ispitiți să nu-L asculte pe Dumnezeu și au cedat. Avertismentul lui Dumnezeu cu privire la moarte s-a adeverit. Trupurile lor fizice au început să îmbătrânească și în cele din urmă au murit. Dar, cel mai rău dintre toate, îi aștepta moartea veșnică. ”Sufletul care păcătuiește, acela va muri!” (Ezechiel 18:20). Imaginați-vă tristețtea pe care acest fapt i-a provocat-o Creatorului, lui Dumnezeu, să-și vadă propria creație, perfectă, decăzută din cauza blestemului păcatului. Să-l vadă pe om, cel care era capodopera creației Sale, cum se îndreaptă spre un sfârșit lipsit de speranță în iad. El știa că omul păcătos era incapabil să schimbe sentința chinurilor iadului, așa cum ni se spune în Efeseni 2:12 – ”Fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”. Am fost găsiți vinovați înaintea unui Dumnezeu sfânt (Romani 3:23). Pedeapsa capitală a fost dată în conformitate cu Romani 6:23 – ”Căci plata păcatului este moartea.” Nicio persoană de pe pământ nu poate schimba pedeapsa datorată pentru păcat. Suntem fără speranță.

Cum a adus Dumnezeu mântuirea? Ne vin în minte frumoasele cuvinte ale îngerului, din Matei 1:21 – ”Ea va naște un Fiu , și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Putem doar să ne imaginăm splendoarea și perfecțiunea pe care a lăsat-o Isus în urmă atunci când a venit pe acest pământ așa de stricat de către rasa umană. Acolo, după respingere, după batjocură, după tortură și după agonia răstignirii, Isus a strigat: ”S-a isprăvit!” Acolo s-a născut posibilitatea iertării pentru întreaga lume.

Situația ta este întocmai ca a celui om acuzat, lipsit de ajutor din sala de judecată. Toți oamenii ar trebui să fie adânc recunoscători pentru nemărginita dragoste a lui Hristos, prin care li se oferă iertarea. S-a spus că iertarea nu este iertare dacă nu este acceptată. În aceasta constă cea mai tristă parte a lucrurilor. Cât Îl doare pe Isus să vadă mulțimi de oameni care dau la o parte nepăsători darul mântuirii Sale și se aruncă orbește în ghearele morții veșnice.

Gândește-te la prețul propriului tău suflet.. Isus a murit ca să-l mântuiască.

 

sursa: Sămânța adevărului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s