Calea supranaturală: iubirea

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” – Ioan 3:16

Dragostea cu care Dumnezeu iubește lumea întrece orice cunoștință. Nu e o dragoste naturală, pentru că omul nu mai are nimic bun, e în ruină totală. Atât de pângărit e omul, încât Domnul Isus a trebuit să îl nască din nou. A venit să ne aducă o natură nouă, dumnezeiască.

Nimeni nu poate iubi ca și Dumnezeu.

Dragostea Lui întrece orice pricepere; e o dragoste surprinzătoare, maiestuoasă, (Efeseni 3:19). Dumnezeu a ales să ne iubească într-un mod mântuitor, deși ceea ce suntem noi nu I se potrivește deloc, suntem total opuși față de El; noi suntem păcătoși, iar El este sfânt.

Plăcerea lui Dumnezeu este sfințenia, frumusețea, (Psalm 96:9), și totuși alege să iubească omul atât de mult, încât îi transferă din natura Sa, iar omul devine o făptură nouă.

În inima lui Dumnezeu este suferință pentru păcat, însă totodată și dragoste pentru păcătos.

Dragostea Lui este perfectă și completă. Nu se reține, ci se arată mai mare decât pentru orice altă creațiune a Sa, pentru om. Nu e natural că ne-a iubit, nu e obișnuit că ne iubește. A ales să fim născuți din El, din Dumnezeu. Și atât de mult a iubit că a dat.

Sărbătoarea harului

”Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.” – Luca 7:45-46

Ospățul la care a fost chemat Domnul Isus a fost rece și trist. Domnul stă la o masă cu bunătăți pământești, însă atmosfera era legalistă. Inima fariseilor era necurată, deși își spălaseră mâinile. În casa religiei fără bucurie și iertare, harul atrage o femeie ca să fie mărturie. Domnul vrea prin această mărturie să îi conducă la pocăință, pentru că îi iubește.

Iubirea trece peste relele celorlalți. Ea trăiește în spiritul sărbătorii.

Domnul Isus face așa încât, în casa fariseilor să predice o femeie, fără cuvinte, doar prin fapte. Predică harul în casa legii, câtă înțelepciune are Domnul! Predică mântuirea prin dragostea lui Dumnezeu. Dacă nu i-ar fi iubit, Domnul nu s-ar fi dus în acea casă. Domnul e blând și nu izgonește pe nimeni.

Sărbătoarea harului care are loc în casa fariseului este splendidă, (Tit 3:3-6). Ea te duce departe de ospățul iubirii de sine și te aduce la ospățul iubirii de Dumnezeu. Când îți vorbește Dumnezeu, te oprești din păcat și începi să predici, fără cuvinte, prin viața ta; începi să-L iubești, iar apoi să-L adori, împlinind astfel toată legea care are ca scop dragostea. Este bine să ai studii, dar trebuie să ai iubire, (Luca 7:30). În timp același moment în care fariseul Îl declară om, acea femeie Îl declară Dumnezeu. Domnul o apără, o laudă și îi asigură iertarea personală. Iubirea dăruiește ceea ce are mai prețios: vasul de alabastru, care este simbolul inimii. Acea femeie îi declară Domnului, prin acest cadou: ”Îți dau inima mea, știu că ești Dumnezeu!”. Dar iubirea se dăruiește cu totul, iar undelemnul fiind simbolul lui Mesia, ea declară: ”Îți dau viața mea, îți dau tot ce am, căci Tu ești Mântuitorul meu!”.

Dincolo de ceea ce fariseii vedeau și criticau, se desfășura sărbătoarea harului divin.

Mărturia noastră trebuie să fie acasă în primul rând, (Luca 8:17-18a). Când omul se întâlnește cu Domnul Isus e o pildă, o mărturie nu atât prin vorbe, cât prin trai, prin dragoste și blândețe.

Cu Iov, Dumnezeu s-a lăudat în cer și în iad. Cu tine unde se laudă?

 

Beneficiarii dragostei divine

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” – Ioan 3:16

Este important să credem toate adevărurile, însă ceea ce duce la mântuire este credința în dragostea lui Dumnezeu. Adevărul fundamental pentru mântuire e să credem în dragostea Sa.

El iubește lumea, iar această iubire a generat cel mai mare plan de salvare și cel mai mare dar. Lupta diavolului aici e ațintită: să nu credem că Dumnezeu ne iubește, pentru că prin credința în ea, primim mântuirea. Dumnezeu nu doar are interes pentru binele omului, ci Dumnezeu îl iubește. Fără dragostea Lui nu există mântuire. Un alt dumnezeu care să mântuiască nu există, pentru că niciunul nu iubește omul.

Pentru îngerii căzuți nu există nici o speranță; nu există Evanghelie și nici Salvator, (Evrei 2:16). Dumnezeu a ales omul. Doar omul este beneficiarul dragostei divine. El a ales să fie Mântuitorul nostru și a ales să ne iubească cu o dragoste mântuitoare. Dumnezeu a deschis posibilitatea omului de a alege și să fie mântuit, îngerii căzuți nu au această posibilitate. Domnul Isus mântuiește un îndrăcit, iar pentru demoni are doar adâncul, (Luca 8:31).

Când înțelegi că Dumnezeu putea să aleagă altceva, în așa fel încât să nu trebuiasă să Îl coste nimic, dar a ales omul și a plătit ce e avut mai scump pentru el, atunci începe să prindă rădăcini credința.

Nici un înger din cer sau din iad nu poate spune ca noi: ”Slavă lui Dumnezeu pentru Mântuitor și pentru mântuire!”

 

Credința în Dumnezeu

”Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” – Romani 3:21-22

În afara planului lui Dumnezeu, nu există mântuire. Iar planul Lui este prin Domnul Isus. Cine crede în Domnul Isus, are mântuire și viață veșnică. Prin faptele noastre nu putem avea mântuire, însă crezând în El, o primim. Din această ecuație suntem excluși total, nu avem nici o implicare în mântuire.

Oamenii sunt capabili de a primi credințele altor oameni, capabili de a asculta penitențe, numai să nu creadă în Dumnezeu și în mărturia Sa. Omul care crede în Dumnezeu este sensibil la Cuvântul Lui. Nu este lucru simplu sau neînsemnat, pentru că a crede înseamnă aderare totală a minții cu privire la Dumnezeu, iar în momentul acela te pocăiești și renunți la prejudecăți. Niciodată nu ai suferit mai mult decât atunci când te-ai pocăit pentru că abia atunci AI VĂZUT. Ai văzut cât de păcătos ești și cât de sfânt e Dumnezeu. Mântuirea nu presupune lucruri simple.

În mântuire, Dumnezeu a desfășurat o putere nemărginită. Pentru mântuirea omului, nu este în stare puterea umană sau a îngerilor, ci numai puterea lui Dumnezeu. Credința care duce la mântuire presupune o afectare absolută a inimii. Sunt foarte multe credințe, metode, teorii și speculații, iar omul care aderă la ele este pierdut.

Pasiunea care există în oamenii din lume pentru idoli, este pasiunea care ar trebui să existe în noi pentru Dumnezeu. Și chiar mai mare. Mult mai mare.

Nu poți crede și să fi mântuit doar din principiul nevoii, ci trebuie să crezi cu o explozie de iubire la adresa lui Dumnezeu. El ne-a iubit maxim și dorește ca și noi să Îl iubim la fel. La asta se referă și prima poruncă, la iubire.

Crede mărturisirea lui Dumnezeu despre Fiul Său și aceea că doar în El ai mântuire. Apoi, pe măsură ce Îl vei cunoaște, Îl vei iubi mereu mai mult.

Dreptatea lui Dumnezeu

”…dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” – Psalm 97:2

Stabilitatea scaunului de domnie al lui Dumnezeu e bazată pe dreptate. În toate legăturile și relațiile, Dumnezeu e drept. El mereu e drept și cu tine, (Psalm 93:2).

Dumnezeu nu e obligat să îi salveze pe păcătoși, nu e obligat să ajute, să mântuie; însă El e obligat să rămână drept, o obligație imperioasă față de păcat. El este blând, răbdător, însă este și drept, iar noi am pierdut din vedere acest aspect al dreptății Sale. Dumnezeu nu face excepții: plata păcatului este moarte spirituală. Guvernarea lui Dumnezeu trebuie să fie slăvită, să rămână în onoare, în slavă; să rămână distinsă, dreaptă.

El privește lucrurile ca întreg în dreptate, în sfințenie. Cu Dumnezeu nu poți trata păcatul în modul în care îl tratezi cu un om, căci El acționează pe baza unor principii sfinte, veșnice. Dumnezeu nu-Și calcă Cuvântul, nu se dispersează de Cuvântul Său; în tot ce face acționează în și cu dreptate. El iubește, dar iubește drept. Iartă, dar iartă drept. Dumnezeu este Magistratul suprem, care conduce totul, toate lumile pe care le-a creat (a îngerilor, a demonilor, etc.). El e conducătorul legilor morale din univers și tot El e judecătorul universului. Domnia Lui e bazată pe dreptate, așa conduce El. Nu-Și strică caracterul prin nedreptate.

E drept, dar e și Mântuitor, iar aici e frumusețea Lui, strălucirea Lui, (Isaia 45:24-25). Și-a câștigat titlul de Mântuitor rămânând drept. Nu putea mântui dacă nu rămânea drept, (Romani 3:26).  Mântuirea înseamnă înlocuirea păcătosului în fața justiției divine cu Domnul Isus Cristos. El s-a făcut om ca să salveze ființa umană și să fie Mântuitor. Jertfa este umană, dar legătura este divină. Vina păcătosului a fost luată de Domnul Isus, a fost plătită și a fost înlocuită cu dreptatea Lui.

Iar aici e cheia întregii Scripturi: Dumnezeul drept găsește un plan drept de mântuire pentru a face drept pe păcătos.

Un duh excelent

”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” – 1 Corinteni 15:10

Daniel era de zece ori mai înțelept decât mai marii înțelepți ai împăratului. Domnul i-a dat un dar, iar el l-a crescut. Daniel dezlega vedeniile de la Dumnezeu, are soluții pentru că a ajuns la un nivel excelent. La acest nivel se ajunge folosind darul prin har și rugăciune. În fața piedicilor trebuie să vi cu credință pentru că tocmai ele se vor dovedi a fi treptele spre excelență.

Domnul nu poate fi recunoscut dacă nu îți folosești darul, talanții și viziunea pe care ți-a dat-o El. În măsura în care folosești ceea ce ți-a dat, vei crește spiritual, iar El va deveni vizibil. Daniel era un geniu, însă a ajuns la excelență. Deși avea atâta putere, înțelepciune și bogăție, Daniel a rămas smerit; nu l-a schimbat mediul în care era și nu s-a lăsat corupt, acesta e nivelul excelenței.

Nu te lăsa, roagă-te, fii smerit.

Ceea ce te ține în echilibru și în progres este rugăciunea. Nu te baza pe tine, pe darul tău, ci pe Dumnezeu. Plăcerea lui Dumnezeu este sfințenia, excelența și acolo te vrea, acolo te așteaptă. Duhul superb, duhul excelent îl pot dobândi prin rugăciune, seriozitate, muncă, post, credincioșie și supunere.

Excelența înseamnă să trăiești pe tărâmul supranaturalului, acolo unde nu doar că îl iubești pe dușman, ci îl ajuți și ți-l transformi în prieten. Nivelul excelenței e înfrângerea dușmanului prin dragoste. Ești mult dincolo de obișnuit, trăiești o umplere a Duhului Sfânt continuă.

Nu te mulțumi cu sărăcia spirituală, nici măcar cu o medie spirituală. Ajungi în excelență, Domnul te ajută și te așteaptă!

Ce face credința mântuitoare?

”Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El.” – Romani 3:21-22

Credința mântuitoare se manifestă în închinare, în râvnă, în ajutorarea celor sărmani, dar nu numai acolo, ci și în înfrânarea poftelor, înfrânarea imaginației, în temperament și dorințe.

Ea îți va umple intelectul cu gândurile minții lui Dumnezeu, sufletul de bucuria inimii lui Dumnezeu și îți va furniza adevărul suprem. Te va feri de cursele prosperității lumești și în egală măsură, te va păzi de adversitățile lumii. Este un scut împotriva ispitelor, a învățăturilor false; îți va fi călăuză în tinerețe, protecție în viața matură și sprijin la bătrânețe.

Te va pregăti pentru moarte, dându-ți speranța vieții de după. Vei fi înviat din mormânt, iar credința mântuitoare te va pune în posesia cerului și te va declara moștenitor, posesor al vieții veșnice, împreună cu Domnul Isus Hristos.

Credința mântuitoare te va asigura de protecția Celui care este omniprezent, omnipotent, omniscient și nemărginit.

Advertisements

Dumnezeu, Suveranul

„Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb*, zicând: ‘Aţi locuit destulă** vreme în muntele acesta. Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile..” – Deuteronom 1:6-7a

E foarte important să pătrunzi în evenimentele vieții tale și să le interpretezi dându-le sensul adevărat, cel real. Trebuie să înțelegi metodele, scopul și rezultatele lui Dumnezeu și trebuie să te supui, (Deuteronom 2:14). Dumnezeu e stăpân și cine nu se supune, nu va intra în Canaan. Prin anii de răzvrătire și neascultare, noi suntem cei care pierdem; Dumnezeu nu renunță la principiile Lui, (Deuteronom 9:7, 13, 23). Dacă ne supunem, vom câștiga.

Există o șansă uriașă pe care Dumnezeu le-o oferă, un har pe care l-a oferit părinților lor și Își reînnoiește promisiunile față de popor. Trecuseră 40 de ani și erau în același loc; așa e și cu unii dintre noi, necredința ne face să ne învârtim în același loc și să rămânem la fel. Dacă nu ne supunem guvernării Lui, nu ne vom bucura de domnia Lui. Te bucuri de toate favorurile Lui dacă te supui. Nu noi Îl conducem și nu noi Îl învățăm; El domnește prin înțelepciune, răbdare și dreptate. Stăpânirea Lui pare uneori a fi dură, incisivă, categorică, dar planul Său pentru tine e să înaintezi, să te ridici. Chemarea Lui produce schimbări mari și e greu când trebuie să părăsești locul în care te-ai învățat atâția ani, unde zici că e pacea ta, dar nu vezi că de fapt e un pustiu. Dumnezeu va aduce uneori schimbări atât de radicale, încât îți va fi foarte greu, va trebui să îți lași visele și să pleci mai departe, dar scopul Lui va trebui să se împlinească, (Deuteronom 1:8).

Acesta e drumul spre Canaan: acolo unde stă El, trebuie să stai și tu; acolo unde merge El, mergi și tu, (Numeri 9:16). E posibil să fie locuri unde să stai o zi sau un an, dar vine clipa când El îți spune să te ridici și să pleci mai departe, să nu te întristezi! Urmează lucruri noi, experiențe și învățături noi. Guvernarea divină nu e statică, ci e dinamică. Nu te obișnui într-un loc, ci ai mijlocul încins ca să Îl urmezi și să faci ce zice. Suntem călători în corturi, schimbarea decorului e deasă, dar înainte-i țara și trebuie să ne apropiem. Chemarea Lui te poate întrista și tulbura, dar trebuie să te supui, nu poți rămâne pe loc, înaintează. Această schimbare se face pentru că e necesar progresul; mereu ți se va schimba scena vieții. Unii te trădează, alții te iubesc, mereu se schimbă și asta. Ceea ce pare aspru e necesar pentru tine. Progresul nu e plăcut, dar necesar.

Fiecare loc e pregătit de El pentru un bine, (Deuteronom 8:14-16). E un bine care te așteaptă în fiecare loc unde te cheamă Dumnezeu. Viața creștină nu e simplă, dar e bogată. Caracterul creștin se va forma în tine prin toate aceste chemări, schimbări și progrese. Tot El te aduce înapoi în cuib, dar într-o zi vei zbura și-ți vei atinge țelul. După fiecare greutate, furtună a vieții, e din nou pregătit un loc de odihnă unde El are un bine de oferit. Scopul este maturizarea, formarea, împlinirea și îmbogățirea vieții tale. Aceste lucruri El le-a gândit și le-a planificat pentru tine, pentru binele tău final.

El știe ruta noastră spre Canaan, caută locurile cele mai bune pentru poposire. La El nu există accidente ori eșecuri. La El toate lucrurile sunt exacte, căci e stăpân, (Deuteronom 1:31). Dumnezeu te formează prin fiecare loc prin care treci, iar căderile sunt incluse în acest aspect, pentru că scopul e binele final, nu de moment, (2 Samuel 23:5). El va face să răsară un izvor de binecuvântare în orice loc în care te vei afla, El a planificat binecuvântările pentru tine, dar fără credință nu te alegi cu nimic. Trebuie să crezi în El și să te bazezi pe El! Credința te va face să te bazezi pe Dumnezeu care e înțelept și care îți pregătește bunuri, valori, lucruri care îți vor înfrumuseța mântuirea, ca să ajungi să trăiești viața pentru care ai fost creat, să fi la înălțimea pentru care ai fost destinat. Când te opui Lui, vei fi înfrânt, cu moralul si psihicul distrus. Nu rămâne într-un loc, căci te vei uza; Dumnezeu are locuri noi, prospere, proaspete pentru tine.

Înainte-i țara, Dumnezeu ți-o dă; tu încrede-te în El!

Vino după Mine (5)

”Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: <<Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.>>” – Matei 16:24

Modelele lumii sunt multe și sunt adorate, însă oamenii fericiți sunt cei cărora Dumnezeu le descoperă pe Fiul Său, modelul adevărat. Modelul comercializat la bursa lumii este un Mesia fals, contrafăcut.

Petru, datorită dragostei pe care o avea pentru Domnul Isus, nu ar fi dorit ca Acesta să pătimească și să moară. Și-a exprimat dezacordul și împotrivirea față de rolul mesianic pe care îl avea Domnul Isus. El avea o altă viziune despre Mesia, însă era falsă. Preoții creaseră în mintea oamenilor o imagine neadevărată despre Mesia, în umbra căreia stătea diavolul. Oamenii credeau că Mesia avea să fie puternic și să stăpânească peste toată lumea. Profeții scriseseră despre Mesia că va suferi, însă oamenii nu au acceptat și și-au creat o idee umană despre El. În spatele tuturor lucrurilor era diavolul, care a creat un tipar greșit.

Suntem stăpâniți de prejudecăți, prin care privim și credem că mergem pe calea lui Dumnezeu. Nu trunchia Cuvântul, nu scoate suferința și crucea. Domnul Isus a venit să clarifice lucrurile, El e cel adevărat, nu e unul imaginar. El e Mesia care va merge prin patimi și cruce spre slavă. Oamenii vor drumuri ușoare, fără cruce, însă calea crucii e infinit mai sus decât căile lumii. Când Domnul Isus ne cheamă, de fapt spune să venim pe calea Lui, calea crucii. Este necesară căci ne aduce câștiguri infinit de mari, aici sunt cele mai mari câștiguri.

Oamenii preamăresc gândurile pe care le au și aici apar idolii minții, (1 Ioan 5:20). Nu sunt idolii materiali, ci creați prin filosofie, prin gândirea umană. Orice altă învățătură falsă despre Domnul Isus crează idoli, modele contrafăcute. Ucenicii nu L-au văzut corect de la început, erau foarte departe de Mesia cel adevărat.

Ce extraordinar lucru să înțelegi Biblia corect! Fără prejudecăți și gânduri umane. Diavolul încearcă să ascundă de oameni drumul crucii ca să-i amăgească. Dacă Domnul Isus ar fi mers după modelul uman, niciodată nu am fi fost mântuiți. El e venit după modelul lui Dumnezeu.

A renunța la sine înseamnă a te dărui Lui complet, iar din punct de vedere uman înseamnă să îți pierzi viața. În această predare și lepădare de sine împărtășești crucea, însă va fi un mare câștig pentru cei care aleg această cale, căci Însuși Domnul Isus îi va răsplăti, (matei 16:27-28). Calea crucii urmează modelul mesianic, care e condus de Dumnezeu și această cale e onorată cu cele mai mari răsplăți.

Oamenii caută emoții prin muzică, filme, bani, distracție, însă toate sunt înșelăciuni, căci niciodată nu vor fi împliniți. Sunt înlocuitori goi ai realității. În Mesia e viața, realitatea, substanța, (Ioan 1:4). În El e toată gloria, (1 Ioan 1:2). Domnul venise să instaureze o împărăție spirituală, El nu era în vogă. Dacă mergi după El îți salvezi sufletul. Pe acest drum cresc eroii cu valori eterne. Dacă răspunzi chemării de a merge după El, devii erou și vei străluci ca stelele în veci de veci.

După fiecare suferință, un mai mare har primești. Nu mai ești la fel. Pe măsură ce ți se dă să porți mai mult din crucea Lui, ți se dau și mai mari puteri. Mergi după El!

Vino după Mine (4)

”…după ce a vorbit astfel, i-a zis: <<Vino după Mine.>>” – Ioan 21:19

Nu te du după oameni, ci după El.

Esența învățăturii este să iubești pe Domnul, (Marcu 12:30), cu tot sufletul, cu toată inima, cu toată puterea și cu toată mintea. Pe calea credinței nu te vei târî, nici măcar nu vei umbla, ci vei alerga, pentru că puterea care învinge orice obstacol este dragostea, (Cântarea Cântărilor 1:4). Este o luptă a minții să fi concentrat în dragoste doar pe Domnul Isus; nu te uita în urmă, nu te uita la alții, ci doar la El. Iubirea de frați trebuie să existe, dar nu te concentra mai mult pe aceasta decât pe iubirea în relația cu Dumnezeu. Nu te uita la alții care nu țin pasul, tu trebuie să trăiești prin credință, cu dragoste. Nu îți infecta mintea cu căderile, păcatele și compromisurile altora, pentru că vei fi în pericolul iminent ca mintea să se abată de la dragostea Lui.

Indiferent ce vezi și ce auzi, tu mergi după El. Păzește-ți mintea ca să-L iubești cu toată puterea ei. Când privești prin dragoste spre frați, să privești totodată prin credință în Domnul Isus, căci aceasta va aduce echilibrul. Nu avem toți aceeași viață, nu este la fel pentru toți; Dumnezeu poate a stabilit pentru tine un drum foarte greu, știe El de ce. Nu te mai uita la alții ca să poți rămâne lângă El.

Petru aștepta o mângâiere, însă Ioan nu-i poate da; singurul care poate da întotdeauna mângâiere este Domnul Isus. Nu te concentra pe oameni, ci pe Dumnezeu; fi interesat de chemare, nu de evenimente, (Faptele Apostolilor 1:6). Mergi în fiecare zi cu El, ascultă de Cuvânt, iar El te va conduce pas cu pas. Scriptura îți dă direcția și El îți dă pașii. Urmează-L având ca scop slava Lui, urmează-L de aproape. Nu asculta ce spun alții și nu te lăsa distras de satan. Lasă din vedere tot ce e material, lasă căderile altora, căci astfel vei cunoaște biruința, vei avea o legătură sănătoasă cu Dumnezeu și nu vei fi în pericol de a cădea. Înfrânge spiritul materialist și ai grijă de sufletul tău. Să nu-ți pese mai mult de bârfa altora decât de sufletul tău.

Concentează-te pe Domnul Isus! Ținta să fie Domnul, nu omul. Uită-te la El, tu. Slujește-I tu. Roagă-te tu. Ascultă-L tu. Chiar dacă ceilalți nu fac aceste lucruri. Tu mergi după El. Ești în slujba Lui, nu a oamenilor. Chiar dacă toți cad și se întinează, tu rămâi curat. Urmează-L în condițiile pe care le ai, nu fi nemulțumit și nu critica. Nu îți schimba direcția și rămâi un vas de slavă, nu de ocară. Fă tot ce poți cu harul pe care îl ai, nu sta degeaba. Când ești aproape de El toate celelalte lucruri se aliniază și le vezi rostul. Nu sta și nu te uita la oameni, la lucruri, la lume, ci luptă-te, lucrează pentru El. Iubește-L cu toată mintea și atunci vei avea putere. Focalizează-te pe El ca să ai succes, ca să crești în har și ca să treci dincolo precum lumina focalizată care străpunge fierul.

Rămâi concentrat, stabil, echilibrat. El se va îngriji de tot ce vei avea nevoie, tu urmează-L. Chemarea Lui ne răscumpără viața; oamenii ne consumă, dar Dumnezeu ne energizează. Păstrează-ți mintea pentru El, îngrijește-ți mintea pentru El. Aceasta e viața care Îl proslăvește: o minte concentrată pe El și care își vede misiunea, o viață dăruită lui și o inimă plină de dragoste pentru El.