Blândețea

”…învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.” – Matei 11:29

Creștinismul înseamnă să fim ca El.

Suntem tentați să ne îmbrăcăm în haine pământești, dar noi suntem cetățeni ai cerului și nu ne stă deloc bine să umblăm în hainele lumii. Să ne îmbrăcăm cu o inimă plină de bunătate, blândețe, pace și îndelungă răbdare.

Urmărește roadele Duhului Sfânt, nu te orienta spre lucrurile pământești; urmărește valorile lui Dumnezeu. Tu îl prezinți lumii pe Dumnezeu. În ce fel îl prezinți? Nicidecum prin revoltă și nesupunere, ci prin blândețe și bunătate. Îmbracă-te cu caracterul lui Dumnezeu.

Nu alege să fi omul lumii, ci alege calități, principii, roade cerești, care sunt veșnice. Înfrângerea mâniei și cruzimii nu se va realiza ușor, dar este posibilă împreună cu Duhul Sfânt. Acest lucru necesită o umblare de aproape cu Dumnezeu și o supunere completă.

Să vină vara… ce sezon estival e blândețea! Topește totul, chiar și cea mai înghețată inimă.

Cel mai important mesaj

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” – Ioan 3:16

Mântuirea nu își are originea în om, ci în Dumnezeu. Dragostea Lui nu e condiționată și nu poate fi schimbată, pentru că El nu se schimbă, rămâne mereu la fel.

Dragostea depășește celelalte lucruri, e mai valoroasă și mai înaltă; toate capătă puterea și viață prin ea. În inima lui Dumnezeu există cel mai mare și important lucru față de noi: dragostea. Cel mai mare nivel în dragoste e să îți dai viața pentru cineva, pentru binele cuiva.

Dragostea nu reține și nu se reține; ea oferă și se oferă. Dumnezeu a oferit nu un lucru, ci o Ființă, nu din lume, ci pe Cel născut din El, pe Domnul Isus. Iar Domnul Isus este singurul mijloc prin care putem fi mântuiți. Mântuirea noastră e prin Cel necreat; Cel care are aceeași natură, perfecțiune și existență cu Dumnezeu Tatăl.

Suntem mântuiți cu o mântuire așa de mare cât e Cel care a făcut-o: nemărginită. Dincolo de orice imaginație și gândire. O mântuire care acoperă toate păcatele noastre, ale tuturor. Dumnezeu oferă, dar nu ne obligă să primim. Noi trebuie să primim acest dar. Valoarea acestui Dar este dată de dragoste pentru că Dumnezeu nu oferă orice, un lucru de care se poate dispensa, sau un lucru pe care îl poate înlocui; Îl oferă pe singurul Său Fiu, de la inima Lui.

Nimeni nu iubește ca Dumnezeu, nimeni nu poate iubi ca și El, cu o dragoste mântuitoare. De aceea ținta diavolului va fi mereu să crezi că Dumnezeu nu te iubește.

Poți crede multe despre Domnul Isus, dar dacă nu crezi că El te iubește și este Mântuitorul tău, nu vei fi mântuit. Dragostea este universală, dar mântuirea este condiționată de credință. De aceea trebuie să credem în dragostea Lui, dar și în faptul că El este Mântuitorul nostru. Crede că te iubește și că a murit în locul tău pentru ca tu să primești mântuire și viață veșnică; să nu mai rob, ci fiu. Cel mai important mesaj al tuturor timpurilor și vremurilor este dragostea Lui care a generat cel mai mare har: mântuirea.

Darul dragostei divine

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” – Ioan 3:16

Există daruri mari, scumpe, unice, însă Dumnezeu oferă ceea ce nimeni nu poate oferi.

Unii dăruiesc pentru a fi evidențiați, lăudați; alții dăruiesc pentru a-și umili dușmanii. Există daruri oferite cu scopul de a dovedi superioritate; altele sunt oferite din milă. Dumnezeu oferă în dragoste. Tot ce primim de la El este oferit în dragoste.

Darul poate fi oferit prin intermediari sau direct, la timp sau amânat; poate fi insuficient sau necalitativ. Poate răni sau poate onora; poate aduce dezamăgire sau bucurie. Singurul dar cu valoare nemărginită este darul lui Dumnezeu, iar acesta e Domnul Isus.

Nimeni de pe pământ nu se poate califica să salveze sufletele păcătoase de la iad, există un singur Dătător care se califică: Dumnezeu, (Psalm 49:15). Dumnezeu oferă din valorile necreate, nelimitate și de neînlocuit. L-a dat pe Cel Unic. El oferă totul. Prin Domnul Isus ne sunt oferite darurile divine în întregime și nu există limite. Tocmai de aceea, Domnul Isus este și mai valoros.

Dumnezeu Îl oferă pe Domnul Isus în dragoste, în cea mai mare calitate și cea mai perfectă condiție. Este Darul fără intermediari, un Dar extrem de eficace. Viața veșnică e El, (Ioan 5:20). Originea acestui Dar e în Dumnezeu. Și El e Darul perfect!

A iubit mult

”Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult.”                    – Luca 7:45-47

Nu întârzia în a-ți exprima dragoste față de Dumnezeu, nu amâna și nu ezita. Dragostea Îi dă primul loc și Îl prețuiește. Ce loc are Domnul în casa ta, în viața ta?

Dragostea reală generează daruri și le dă Domnului în totalitate. Dragostea nu cheltuie timpul, ci îl răscumpără. Dragostea adună împreună cu Dumnezeu, nu risipește. Investește pentru El în fiecare moment al vieții.

Dragostea e curajoasă. Această femeie a intrat în casa lui Simon, acolo unde era disprețuită, deși a fost privită ca o sursă de întinare. S-ar fi dus oriunde era Domnul pentru că avea curaj și în fața dragostei nu poate sta nimic. Are îndrăzneala, hotărârea și determinarea care vin din dragoste. Merge oriunde doar ca să fie împreună cu Domnul ei, nu poate sta despărțită de El.

Dragostea e umilă, nu e abuzivă, lipsită de bun simț. Deci, curajul e contrabalansat de smerenie; prin faptul că a intrat în acea casă vedem curajul și prin faptul că se pleacă la picioarele Domnului vedem smerenia. Dragostea nu vrea alt loc, ci la picioarele Domnului. Ceilalți stau la masă cu El, însă dragostea stă la picioarele Lui.

Dragostea se va îmbrăca întotdeauna în hainele pocăinței, (Zaharia 12:10). Pocăitul suferă pentru Domnul, Cel răstignit din cauza păcatelor lui. Pocăitul plânge pentru El și are inima sfâșiată pentru inima Lui. Dragostea adevărată nu e egoistă, se gândește la El.

Dragostea slujește, se implică personal și chiar se expune dacă este nevoie. Nu are delegați, nu acceptă compromis. Dragostea reală vrea să slujească cu mâinile ei și să spele, cu ochii ei și să curățească, cu buzele ei să aline, cu inima ei să îmbogățească. Dragostea nu slujește biserica, oamenii, ci pe Dumnezeu. Doar pe El. Totul pentru El. Pentru că ea face diferența dintre lucrurile lui Dumnezeu și persoana Lui. Iar ea Îl vrea pe El, nu lucrurile Lui.

Dragostea se distinge prin sinceritate, pentru că doar în dragoste poate fi sinceritate. Nimic nu e reținut, ci dimpotrivă, totul e expus.

Domnul va fi făcut cunoscut altora prin slujirea ta, dedicarea și gingășia ta pentru El. Dragostea ce o ai pentru El va trezi dragoste și în alții pentru El, iar acest lucru Îi aduce slavă, un dar pe care doar dragostea I-l poate aduce.

Drumul providenței

”Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca şi te vei sătura.” – Deuteronom 6:10-11

Domnul e prezent în fiecare clipă din viața ta pentru a-Și împlini planurile Sale cu privire la tine. Le vei cunoaște și tu, pas cu pas. Va fi un an interesant! Nu vei păși pe un drum nesigur, pentru că Dumnezeu nu face pregătiri în ultimul moment, la repezeală și nici nu face improvizații, ci El lucrează perfect.

Nu vei merge singur. Domnul nu bâjbâie, ci El știe totul din viața ta, ești în cea mai mare siguranță. Lui îi sunt cunoscute toate lucrurile, încă din veșnicie, (Faptele Apostolilor 15:18).

Când nu vei mai avea repere, Domnul va fi călăuza ta: noaptea, printr-un stâlp de foc, iar ziua printr-un nor, (Deuteronom 1:33). El merge înaintea ta pentru a-ți arăta unde să-ți așezi cortul, unde să locuiești, unde să te odihnești, unde să te lupți. Drumul nu va fi ușor, însă El a stabilit deja locurile în care vei primi resursele harului Său, binecuvântări; a pregătit mana și izvoarele vieții, bucurii și bunătăți.

În spatele acestui an va fi grija lui Dumnezeu. Nu te teme și nu te înspăimânta!

 

Calea supranaturală: iubirea

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” – Ioan 3:16

Dragostea cu care Dumnezeu iubește lumea întrece orice cunoștință. Nu e o dragoste naturală, pentru că omul nu mai are nimic bun, e în ruină totală. Atât de pângărit e omul, încât Domnul Isus a trebuit să îl nască din nou. A venit să ne aducă o natură nouă, dumnezeiască.

Nimeni nu poate iubi ca și Dumnezeu.

Dragostea Lui întrece orice pricepere; e o dragoste surprinzătoare, maiestuoasă, (Efeseni 3:19). Dumnezeu a ales să ne iubească într-un mod mântuitor, deși ceea ce suntem noi nu I se potrivește deloc, suntem total opuși față de El; noi suntem păcătoși, iar El este sfânt.

Plăcerea lui Dumnezeu este sfințenia, frumusețea, (Psalm 96:9), și totuși alege să iubească omul atât de mult, încât îi transferă din natura Sa, iar omul devine o făptură nouă.

În inima lui Dumnezeu este suferință pentru păcat, însă totodată și dragoste pentru păcătos.

Dragostea Lui este perfectă și completă. Nu se reține, ci se arată mai mare decât pentru orice altă creațiune a Sa, pentru om. Nu e natural că ne-a iubit, nu e obișnuit că ne iubește. A ales să fim născuți din El, din Dumnezeu. Și atât de mult a iubit că a dat.

Sărbătoarea harului

”Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.” – Luca 7:45-46

Ospățul la care a fost chemat Domnul Isus a fost rece și trist. Domnul stă la o masă cu bunătăți pământești, însă atmosfera era legalistă. Inima fariseilor era necurată, deși își spălaseră mâinile. În casa religiei fără bucurie și iertare, harul atrage o femeie ca să fie mărturie. Domnul vrea prin această mărturie să îi conducă la pocăință, pentru că îi iubește.

Iubirea trece peste relele celorlalți. Ea trăiește în spiritul sărbătorii.

Domnul Isus face așa încât, în casa fariseilor să predice o femeie, fără cuvinte, doar prin fapte. Predică harul în casa legii, câtă înțelepciune are Domnul! Predică mântuirea prin dragostea lui Dumnezeu. Dacă nu i-ar fi iubit, Domnul nu s-ar fi dus în acea casă. Domnul e blând și nu izgonește pe nimeni.

Sărbătoarea harului care are loc în casa fariseului este splendidă, (Tit 3:3-6). Ea te duce departe de ospățul iubirii de sine și te aduce la ospățul iubirii de Dumnezeu. Când îți vorbește Dumnezeu, te oprești din păcat și începi să predici, fără cuvinte, prin viața ta; începi să-L iubești, iar apoi să-L adori, împlinind astfel toată legea care are ca scop dragostea. Este bine să ai studii, dar trebuie să ai iubire, (Luca 7:30). În timp același moment în care fariseul Îl declară om, acea femeie Îl declară Dumnezeu. Domnul o apără, o laudă și îi asigură iertarea personală. Iubirea dăruiește ceea ce are mai prețios: vasul de alabastru, care este simbolul inimii. Acea femeie îi declară Domnului, prin acest cadou: ”Îți dau inima mea, știu că ești Dumnezeu!”. Dar iubirea se dăruiește cu totul, iar undelemnul fiind simbolul lui Mesia, ea declară: ”Îți dau viața mea, îți dau tot ce am, căci Tu ești Mântuitorul meu!”.

Dincolo de ceea ce fariseii vedeau și criticau, se desfășura sărbătoarea harului divin.

Mărturia noastră trebuie să fie acasă în primul rând, (Luca 8:17-18a). Când omul se întâlnește cu Domnul Isus e o pildă, o mărturie nu atât prin vorbe, cât prin trai, prin dragoste și blândețe.

Cu Iov, Dumnezeu s-a lăudat în cer și în iad. Cu tine unde se laudă?

 

Beneficiarii dragostei divine

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” – Ioan 3:16

Este important să credem toate adevărurile, însă ceea ce duce la mântuire este credința în dragostea lui Dumnezeu. Adevărul fundamental pentru mântuire e să credem în dragostea Sa.

El iubește lumea, iar această iubire a generat cel mai mare plan de salvare și cel mai mare dar. Lupta diavolului aici e ațintită: să nu credem că Dumnezeu ne iubește, pentru că prin credința în ea, primim mântuirea. Dumnezeu nu doar are interes pentru binele omului, ci Dumnezeu îl iubește. Fără dragostea Lui nu există mântuire. Un alt dumnezeu care să mântuiască nu există, pentru că niciunul nu iubește omul.

Pentru îngerii căzuți nu există nici o speranță; nu există Evanghelie și nici Salvator, (Evrei 2:16). Dumnezeu a ales omul. Doar omul este beneficiarul dragostei divine. El a ales să fie Mântuitorul nostru și a ales să ne iubească cu o dragoste mântuitoare. Dumnezeu a deschis posibilitatea omului de a alege și să fie mântuit, îngerii căzuți nu au această posibilitate. Domnul Isus mântuiește un îndrăcit, iar pentru demoni are doar adâncul, (Luca 8:31).

Când înțelegi că Dumnezeu putea să aleagă altceva, în așa fel încât să nu trebuiasă să Îl coste nimic, dar a ales omul și a plătit ce e avut mai scump pentru el, atunci începe să prindă rădăcini credința.

Nici un înger din cer sau din iad nu poate spune ca noi: ”Slavă lui Dumnezeu pentru Mântuitor și pentru mântuire!”

 

Credința în Dumnezeu

”Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” – Romani 3:21-22

În afara planului lui Dumnezeu, nu există mântuire. Iar planul Lui este prin Domnul Isus. Cine crede în Domnul Isus, are mântuire și viață veșnică. Prin faptele noastre nu putem avea mântuire, însă crezând în El, o primim. Din această ecuație suntem excluși total, nu avem nici o implicare în mântuire.

Oamenii sunt capabili de a primi credințele altor oameni, capabili de a asculta penitențe, numai să nu creadă în Dumnezeu și în mărturia Sa. Omul care crede în Dumnezeu este sensibil la Cuvântul Lui. Nu este lucru simplu sau neînsemnat, pentru că a crede înseamnă aderare totală a minții cu privire la Dumnezeu, iar în momentul acela te pocăiești și renunți la prejudecăți. Niciodată nu ai suferit mai mult decât atunci când te-ai pocăit pentru că abia atunci AI VĂZUT. Ai văzut cât de păcătos ești și cât de sfânt e Dumnezeu. Mântuirea nu presupune lucruri simple.

În mântuire, Dumnezeu a desfășurat o putere nemărginită. Pentru mântuirea omului, nu este în stare puterea umană sau a îngerilor, ci numai puterea lui Dumnezeu. Credința care duce la mântuire presupune o afectare absolută a inimii. Sunt foarte multe credințe, metode, teorii și speculații, iar omul care aderă la ele este pierdut.

Pasiunea care există în oamenii din lume pentru idoli, este pasiunea care ar trebui să existe în noi pentru Dumnezeu. Și chiar mai mare. Mult mai mare.

Nu poți crede și să fi mântuit doar din principiul nevoii, ci trebuie să crezi cu o explozie de iubire la adresa lui Dumnezeu. El ne-a iubit maxim și dorește ca și noi să Îl iubim la fel. La asta se referă și prima poruncă, la iubire.

Crede mărturisirea lui Dumnezeu despre Fiul Său și aceea că doar în El ai mântuire. Apoi, pe măsură ce Îl vei cunoaște, Îl vei iubi mereu mai mult.

Dreptatea lui Dumnezeu

”…dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” – Psalm 97:2

Stabilitatea scaunului de domnie al lui Dumnezeu e bazată pe dreptate. În toate legăturile și relațiile, Dumnezeu e drept. El mereu e drept și cu tine, (Psalm 93:2).

Dumnezeu nu e obligat să îi salveze pe păcătoși, nu e obligat să ajute, să mântuie; însă El e obligat să rămână drept, o obligație imperioasă față de păcat. El este blând, răbdător, însă este și drept, iar noi am pierdut din vedere acest aspect al dreptății Sale. Dumnezeu nu face excepții: plata păcatului este moarte spirituală. Guvernarea lui Dumnezeu trebuie să fie slăvită, să rămână în onoare, în slavă; să rămână distinsă, dreaptă.

El privește lucrurile ca întreg în dreptate, în sfințenie. Cu Dumnezeu nu poți trata păcatul în modul în care îl tratezi cu un om, căci El acționează pe baza unor principii sfinte, veșnice. Dumnezeu nu-Și calcă Cuvântul, nu se dispersează de Cuvântul Său; în tot ce face acționează în și cu dreptate. El iubește, dar iubește drept. Iartă, dar iartă drept. Dumnezeu este Magistratul suprem, care conduce totul, toate lumile pe care le-a creat (a îngerilor, a demonilor, etc.). El e conducătorul legilor morale din univers și tot El e judecătorul universului. Domnia Lui e bazată pe dreptate, așa conduce El. Nu-Și strică caracterul prin nedreptate.

E drept, dar e și Mântuitor, iar aici e frumusețea Lui, strălucirea Lui, (Isaia 45:24-25). Și-a câștigat titlul de Mântuitor rămânând drept. Nu putea mântui dacă nu rămânea drept, (Romani 3:26).  Mântuirea înseamnă înlocuirea păcătosului în fața justiției divine cu Domnul Isus Cristos. El s-a făcut om ca să salveze ființa umană și să fie Mântuitor. Jertfa este umană, dar legătura este divină. Vina păcătosului a fost luată de Domnul Isus, a fost plătită și a fost înlocuită cu dreptatea Lui.

Iar aici e cheia întregii Scripturi: Dumnezeul drept găsește un plan drept de mântuire pentru a face drept pe păcătos.

Un duh excelent

”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” – 1 Corinteni 15:10

Daniel era de zece ori mai înțelept decât mai marii înțelepți ai împăratului. Domnul i-a dat un dar, iar el l-a crescut. Daniel dezlega vedeniile de la Dumnezeu, are soluții pentru că a ajuns la un nivel excelent. La acest nivel se ajunge folosind darul prin har și rugăciune. În fața piedicilor trebuie să vi cu credință pentru că tocmai ele se vor dovedi a fi treptele spre excelență.

Domnul nu poate fi recunoscut dacă nu îți folosești darul, talanții și viziunea pe care ți-a dat-o El. În măsura în care folosești ceea ce ți-a dat, vei crește spiritual, iar El va deveni vizibil. Daniel era un geniu, însă a ajuns la excelență. Deși avea atâta putere, înțelepciune și bogăție, Daniel a rămas smerit; nu l-a schimbat mediul în care era și nu s-a lăsat corupt, acesta e nivelul excelenței.

Nu te lăsa, roagă-te, fii smerit.

Ceea ce te ține în echilibru și în progres este rugăciunea. Nu te baza pe tine, pe darul tău, ci pe Dumnezeu. Plăcerea lui Dumnezeu este sfințenia, excelența și acolo te vrea, acolo te așteaptă. Duhul superb, duhul excelent îl pot dobândi prin rugăciune, seriozitate, muncă, post, credincioșie și supunere.

Excelența înseamnă să trăiești pe tărâmul supranaturalului, acolo unde nu doar că îl iubești pe dușman, ci îl ajuți și ți-l transformi în prieten. Nivelul excelenței e înfrângerea dușmanului prin dragoste. Ești mult dincolo de obișnuit, trăiești o umplere a Duhului Sfânt continuă.

Nu te mulțumi cu sărăcia spirituală, nici măcar cu o medie spirituală. Ajungi în excelență, Domnul te ajută și te așteaptă!